Problemele par să nu se mai termine la CFR Cluj. Clubul are datorii uriașe către propriii jucători. Salariile nu au mai fost plătite de patru luni. Mai mult, FANATIK a aflat că formația din Gruia trebuie să achite 250.000 de euro până la data de 31 iulie.
Suma de 250.000 de euro trebuie virată de CFR Cluj în conturile polonezilor de la Pogoń Szczecin pentru transferul lui Marian Huja. În această vară, clubul din Gruia a activat clauza de cumpărare definitivă a fundașului central.
Iarna trecută, CFR Cluj a ajuns la un acord cu Pogoń Szczecin pentru împrumutul lui Marian Huja. În contract a fost inclusă și o clauză de cumpărare definitivă în valoare de 250.000 de euro. Fundașul central a avut evoluții bune în sezonul precedent, iar oficialii clubului au decis să îl păstreze în lot.
CFR Cluj a activat clauza de 250.000 de euro și a anunțat pe rețelele de socializare că transferul lui Marian Huja a fost rezolvat definitiv. Totuși, Pogoń Szczecin nu și-a primit încă banii pentru fundașul central. Din informațiile FANATIK, gruparea din Gruia trebuie să efectueze plata cel târziu pe 31 iulie.
Datoriile clubului din Gruia sunt foarte mari. Totuși, Neluțu Varga a dat asigurări că situația este sub control și că, în cel mai scurt timp, vor fi achitate toate restanțele de la CFR Cluj. În prezent, suma totală a datoriilor se ridică la aproximativ 1,5 milioane de euro.