CFR Cluj continuă campania de transferuri din această vară, asta după ce Dan Petrescu a transmis că cei din conducere au decis să cedeze cei mai importanți jucători ai echipei. Karlo Muhar și Răzvan Sava sunt ultimii jucători plecați din Gruia, iar la câteva ore după meciul tur cu Pafos, ardelenii au oficializat transferul unui fotbalist dorit de mai multe cluburi din SuperLiga României.
Dan Petrescu a cerut întăriri la CFR Cluj pentru a face față atât la meciurile din SuperLiga României, cât și la cele din UEFA Conference League. Conducerea l-a ascultat, iar vineri ardelenii l-au prezentat oficial pe Flavius Iacob, fundaș dreapta în vârstă de 23 de ani.
Jucătorul a semnat un contract valabil pe cinci ani cu CFR Cluj, iar suma vehiculată ar fi de aproximativ 300.000 de euro. El se afla la Corvinul Hunedoara din vara anului 2016 și de atunci a strâns nu mai puțin de 44 de apariții în tricoul hunedorenilor.
„Bun venit, Flavius Iacob!
Cluburile CFR 1907 Cluj și Corvinul Hunedoara au ajuns la un acord privind transferul fundașului Flavius Iacob în Gruia!
În vârstă de 23 de ani, Iacob este un produs al Academiei Corvinului, echipă pentru care a evoluat în ultimele șapte sezoane competiționale, fiind unul dintre jucătorii de bază ai formației hunedorene.
Îi urăm bun venit la CFR Cluj și cât mai multe reușite în tricoul echipei noastre!” , se arată în comunicatul oficial al clubului.
Alături de Corvinul Hunedoara, Flavius Iacob a câștigat Cupa României și a evoluat în preliminariile UEFA Europa League și Conference League, de unde echipa din liga secundă a fost eliminată de Rijeka, respectiv Astana.
CFR Cluj visează cu ochii deschiși la grupele UEFA Conference League, după ce a câștigat manșa tur a play-off-ului contra ciprioților de la Pafos, scor 1-0. Korenica a punctat unicul gol al CFR-ului, într-un meci în care Ciprian Deac a văzut cartonașul roșu în finalul primei reprize.
Returul se va disputa pe data de 29 februarie și va avea o miză uriașă pentru formația antrenată de Dan Petrescu. Chiar dacă nu a avut mari probleme în meciul tur, CFR Cluj a fost privată de o lovitură de la 11 metri, conform analizei făcut de președintele Cristi Balaj, care a avut un discurs vehement la adresa arbitrajului.
Nici Dan Petrescu nu s-a ferit de cuvinte după meciul cu Pafos și i-a luat și el la țintă pe cei care au condus partida din Gruia. „M-a îngrijorat arbitrajul, mi s-a părut că e cipriot, nu am mai văzut așa de mult. Bine că am rezistat, cred că ați văzut calitatea lor, mai ales cei brazilieni. Am avut noroc, fără noroc nu poți să câștigi meciuri în Europa 11 contra 10. Băieții merită felicitări pentru că am stat compacți și au scos un rezumat mare.” , a spus SuperDan.