IVANOVICI: Marele Dan Petrescu şi micul Dică, campionii plictiselii!

derby, Dan Petrescu, nicolae dică, ivanovici, CFR - FCSB

Le-aţi văzut... Marile favorite la titlu! Echipele în care s-au investit milioane de euro, crème de la crème de pe blatul fotbalului autohton. Le-aţi văzut şi v-aţi lămurit! Acesta este nivelul real al Ligii 1, nefardat, neumflat de-o presă disperată, într-un cuvânt: ME-DI-O-CRU! Să lăsăm deoparte iluziile, grandomania balcanică, fotbalul românesc are nevoie de un lifting total după modelul german sau chiar francez. Filosofia celor două grupări, aparent cu viziune şi educaţie total opuse (miticii din Sud şi superiorii din Ardeal), este, regretabil, una şi aceeaşi: totul pentru bani, nimic pentru fotbal! Şi un răspicat deget mijlociu către suporteri, plătitorii naivi de bilete, amăgiţi an de an cu iluzia unei renaşteri a ceea ce iubesc cel mai mult. Doamne, ce plictiseală de meci! Doamne, ce plictiseală de antrenori!Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi

Ce să caute Dan Petrescu la Naţională? Ar fi fost al doilea Piţurcă! E atât de urât jocul CFR-ului! Solid, dar urât! Ermetic până la sufocare! Bufa-bufa, toate mingile aruncate pe Urko Vera, nicio fază cursivă, totul în dispreţul creaţiei, nicio pasă sclipitoare, nimic imaginativ, doar implorări către Dumnezeul fotbalului să mai pice câte-o fază fixă. Dacă-l mai plasezi şi pe Mureşan (1,89m) în careu, scena pare desprinsă din blockbusterul întunecat „Cele două turnuri”, în niciun caz dintr-un deconectant meci de fotbal! „Nu mă interesează spectacolul, eu vreau rezultate!”, a conchis marele Dan Petrescu. Păi, măi, Dane, poate că nici pe noi nu ne intereseză fotbalul tău! De-aia, probabil, ai avut şi atâta succes peste tot unde te-au dat afară în ultima vreme!☺ Momentan, şefii lui CFR sunt mulţumiţi. Echipa e pe primul loc, iar mirajul milioanelor din Champions League îi orbeşte. Nu văd însă că s-a format o trupă în cel mai bun caz de salahori, cu două-trei excepţii, şi mai puţin de eurofotbalişti. Cu efecte rele pe termen lung....

La rându-i, cu fiecare meci, Dică devine tot mai mic! Este tot mai evident că primeşte primul „11” în plic, iar schimbările îi sunt dictate de patron prin telefon. Clasa 1: beţişoare, bastonaşe...☺ Cum s-a întâmplat şi cu Man joi seară. Steaua, cu atâţia jucători de valoare, se exprimă stângaci, bolovănos, ca o grupare de Liga 2 din vremurile lui „Magiun” Barbu. De fapt, scuze, dom’ Profesor, voi eraţi scule pe lângă expiraţii ăştia. Unii dintre jucătorii Stelei nu ştiu nici măcar să alerge. Când îl schimbă pe Alibec, Mister e chiar comic! Lui Dică îi tremură bărbia şi nu ştie cum să-l mai îmbuneze pe Goe al fotbalului românesc. De pomană! Goe şi-a dat din nou în petic, a trecut pe lângă Mister fără să se poată abţine să-l toace mărunt din buziţe, iar apoi Meme încerca disperat să-l potolească pe năzdrăvanul care mai avea puţin şi dădea foc băncii de rezerve. Bietul Meme. Ce destin! Un tip sclipitor a ajuns la cheremul unui puşti cordit. Chiar e trist! Şi vorbesc foarte serios...

Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de astăzi

La cum merg lucrurile, lui Dică o să-i rămână Steaua în istoria palmaresului, dar el nu va rămâne scris în istoria Stelei. Jucătorii nu-l ascultă, senzaţia este chiar că-l desconsideră, aşa că în scurt timp mi-e că fanii Stelei o să se procopsească poate cu imposibilul: Şumudică! Dică are de 3 luni Steaua pe mână şi nu se vede mai nimic! Fotbal cu pipeta, lipsă de personalitate şi o formaţie care trăieşte doar din sclipirile lui Budescu, Alibec sau Teixeira. În plus, dacă ai studiat puţin adversarul - o ştiu şi bebeluşii - este de notorietate că CFR-ul e redutabilă în jocul aerian. Şi atunci cum poţi să-l ţii pe bară pe Momcilovic, excelent în ultimele jocuri ca fundaş central?! Aşa se întâmplă când eşti făcut din plastilină! Cel mai rău în viaţă, Dicanio, e să nu mori nici măcar pe mâna ta! Şi te rog, Mister, neapărat să joci cu Golofca şi Tănase titulari în derby-ul cu ”câinii”. Dacă nu pentru Gigi, măcar fă-o pentru mine☺! Căci Dică mai are o şansă, cu Dinamo. Dacă nu, o să auzim din nou celebrul refren: ”Du-te, Dică, du-te!”. Dar pe invers!

Cât despre arbitraj, fix precum meciul! Din dorinţa disperată de a nu greşi, după atâta presiune, Haţegan a comis-o cât pentru 3 partide. Culmea, de data asta mai mult împotriva CFR-ului, care are cartel cu arbitri din acest sezon. Gol valabil CFR în minutul 8 şi Pintilii eliminat încă din prima repriză. Cu orice arbitru normal de pe faţa pământului, al doilea căpitan al Stelei nu rezistă nici 30 de minute pe teren, la cum a învăţat să dea cu coasa în ultimul timp. Pont excelent pentru pariori, e de mâncat în viitor o bucată de cozonac cu aprigul Pinti. Că apoi a fost penalty la Benzar, OK, dar era deja 2-0, 3-0 pentru ardeleni! În rest, un egal mort, cu două echipe moarte!

Sper să ia Craiova titlul! Culmea, aterizat din ţara tacticizării, a ajuns un antrenor italian să ne dea lecţii de fotbal total. Complimenti, Devis Mangia!

viewscnt
OraPostulSportEveniment
22:00
Cupa Ligii Franţei Monaco - Caen
1 EUR4.6332 lei+0,0017
1 USD3.9274 lei-0,0175
1 XAU157.9528 lei-0,0969