Chapecoense, lovită de o nouă tragedie. Președintele clubului a murit de COVID-19

Bogdan Ciutacu   
în Fotbal international
31/12/2020, 12:08
Chapecoense, lovită de o nouă tragedie. Președintele clubului a murit de COVID-19
Chapecoense, lovita de o noua tragedie. Presedintele clubului a murit de COVID-19

Chapecoense a fost lovită de o nouă tragedie după accidentul aviatic în care au murit 71 de oameni. Președintele clubului, Paulo Ricardo Magro (59 de ani), a murit din cauza infectării cu COVID-19.

Paulo Ricardo Magro a preluat conducerea clubului brazilian în 2019, la trei ani distanță de tragedia care a îndurerat toată Brazilia și nu numai, în urma căruia echipa a fost decimată, doar trei jucători supraviețuind.

Magro a preluat conducerea clubului Chapecoense în august 2019 şi l-a condus până în fruntea ligii secunde (Serie B), asigurând stabilitatea financiară în acest an dificil, în care echipa are șanse mari să revină pe prima scenă a fotbalului brazilian.

Chapecoense și-a pierdut președintele. A decedat la 59 de ani, infectat cu coronavirus

Chapecoense este urmărită în continuare de un destin tragic, după ce președintele clubului a murit infectat cu coronavirus, Brazilia fiind unul dintre cele mai mari focare de coronavirus.

Anunțul a fost făcut de către clubul brazilian, care a suferit o nouă pierdere tragică, la patru ani distanță de una dintre cele mai mari tragedii din sportul mondial: „Cu inimile pline de tristeţe, vă anunţăm moartea lui Paulo Ricardo Magro, preşedintele lui Chapecoense”, a transmis clubul într-un comunicat.

Această nouă lovitură vine într-un moment bun pentru clubul din Brazilia, care are șanse să revină în prima ligă. Chapecoense domină autoritar a doua ligă braziliană și este pe primul loc după 31 de etape, la două puncte distanță de America MG și a primit doar 14 goluri. Competiția este extrem de tare, cu nu mai puțin de 20 de echipe, din care mai fac parte echipe cu tradiție, precum Botafogo, Figueirense sau Cruzeiro.

Chapecoense și accidentul aviatic din urmă cu patru ani

S-au împlinit patru ani de la dezastrul care a îndurerat nu numai o națiune, dar o lume întreagă. Brazilia plânge încă fotbaliștii, ca și pe toți cei care au pierit în prăbușirea avionului ce-i ducea spre finala Cupei Sudamericane.

Primul supraviețuitor care a ajuns la spital, după 4 ore de la prăbușire, a fost fundașul stânga Alan Ruschel, ultimul salvat fiind fundașul Helio Hermito Zampier Neto, scos dintre resturile avionului după 5 ore. Portarul de rezervă Jakson Follmann a suferit o intervenție chirurgicală care i-a salvat viața, dar i s-a amputat un picior. Ceilalți supraviețuitori au fost o stewardesă și un pasager, angajat al unei companii boliviene contractată de LaMia.

Pe 28 noiembrie 2016, 22 de fotbaliști ai lui Chapecoense, alături de 23 de membri ai staff-ului, 21 de jurnaliști, doi invitați speciali și alti 4 membri ai echipajului se îmbarcă la Sao Paolo în cursa charter a companiei venezuelene LaMia, zborul 2933 de la Santa Cruz cu direcția Medellin, Columbia. La doar 18 kilometri de aeroportul din Medellin, aeronava aMia RJ85 se zdrobește de vârful Cerro Gordo, la 2.600 metri altitudine. Au murit atunci 71 din cei 77 de pasageri, 19 din cei 22 de fotbaliști ai lui Chapecoense.

Închide ×