Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

„Charalambous va pleca de la FCSB pe salariu de 2 milioane de euro”. Anunț de ultimă oră despre tehnicianul cipriot. Exclusiv

Gigi Becali a dezvăluit în ce condiții ar putea să plece Elias Charalambous de la FCSB. Patronul campioanei a vorbit și despre sumele cheltuite pentru fotbaliștii care nu au confirmat în acest sezon.
02.12.2025 | 10:11
Charalambous va pleca de la FCSB pe salariu de 2 milioane de euro Anunt de ultima ora despre tehnicianul cipriot Exclusiv
Gigi Becali a dezvăluit în ce context ar putea Elias Charalambous să plece de la FCSB. FOTO: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Gigi Becali a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA în ce condiții ar putea să plece Elias Charalambous de la FCSB. Patronul campioanei a confirmat că nu îl va da afară pe antrenorul cipriot, alături de care echipa a cucerit două titluri în Superliga.

Gigi Becali, dezvăluiri despre sumele cheltuite pe fotbaliștii care nu au confirmat la FCSB

Horia Ivanovici l-a „provocat” pe Gigi Becali cu privire la sumele achitate pentru salariile unor jucători care, pentru moment, nu au confirmat în tricoul FCSB-ului. „Mă uitam la toți băieții ăștia pe care i-ați adus și nu au ajutat echipa cu nimic, Thiam, Alibec, Politic, cred că plătiți 100.000 de euro minim pe lună pentru acești băieți”, a afirmat directorul FANATIK.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali a dezvăluit că nu este afectat de acest lucru, deoarece clubul a încasat sume importante în ultimele luni: „Oricât ai plăti, dacă ești băiat deștept, trebuie să faci socoteala așa: am luat 7-8 milioane numai de la calificare (n.r. în grupa de Europa League). Dacă ai luat 7-8 milioane, dacă ai mai luat și 6 milioane și ceva pe Coman, mai te gândești că dai 500.000, 30.000, 70.000? Nu poți să ai numai câștiguri în viață, mai ai și pierderi. Dacă le bagi la suflet, nu mai poți să faci treabă. Și te și amărăști în sufletul tău, de bani”, a afirmat patronul FCSB-ului la FANATIK SUPERLIGA. Acesta a abordat în cadrul emisiunii și subiectul meciului de Cupă de la Arad cu UTA.

Gigi Becali a anunțat în ce condiții ar putea să plece Elias Charalambous de la FCSB

Apoi, Gigi Becali a vorbit despre situația antrenorului Elias Charalambous. Patronul FCSB-ului a anunțat că nu îl va da afară pe tehnicianul cipriot, care ar urma să rămână la echipă până în momentul în care va primi o ofertă foarte bună din punct de vedere financiar. „Spun unii, ‘Domne, că antrenorul’. E chestiune de caracter. Din moment ce tu, Becali, faci echipa, tu faci schimbările, eu antrenez echipa. Ce am adus eu, cu munca mea, zeci de milioane în clubul ăsta în doi ani, că așa a adus Charalambous. La prima adiere de vânt, să te dau afară? Nu fac așa ceva.

ADVERTISEMENT

Stai să vedem, omul, când e să plece de la mine, să plece pe 2-3 milioane antrenor, să plece în vogă, să fie căutat, nu să plece pentru că a dat chix. (n.r. îi dați drumul lui Charalambous doar pe 2-3 milioane, să își facă omul viața) Da, acolo în Arabia. Nu fac eu așa ceva, să-l dau afară pe Charalambous. Stai, tată, să o scoatem la capăt, să luăm campionatul încă o dată și după aceea vor spune ‘Ce a făcut, mă, Charalambous, a luat trei campionate cu FCSB? Ia luați-l mă, trei milioane’ ”, a declarat omul de afaceri, care a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA când va reveni pe gazon Daniel Bîrligea.

ADVERTISEMENT

CÂND PLEACĂ Charalambous de la FCSB? ANUNȚ FĂRĂ DUBII al lui Gigi Becali după 2-1 cu Farul