Întrebat dacă România va reuși să câștige partida cu Belgia, Cătălin Scărlătescu a fost sigur pe răspuns și a spus că „tricolorii” lui Edi Iordănescu vor reușit să se impună în fața naționalei lui Romelu Lukaku și compania.
Chef Cătălin Scărlătescu a fost prezent la marșul fanilor României către arena din Koln și va fi pe stadion la confruntarea „tricolorilor” cu Belgia, meci care poate însemna calificarea noastră în fazele superioare ale competiției.
„Normal că batem! Cum adică să nu batem?”, a spus Cătălin Scărlătescu sigur pe el, după ce și-a făcut mai multe poze alături de fanii naționalei, care au creat o atmosferă unică.
România a început entuziasmant meciurile din grupa E de la Campionatul European din Germania, câștigând duelul cu Ucraina, scor 3-0, și speră să repete istoria și împotriva „dracilor roșii”.
„Azi mergem împreună către stadion, la Parada Fanilor! Dacă ai bilet la meciul contra Belgiei, nu uita că ne vedem începând cu ora 18:00 la Josef Lammerting-Allee din Köln pentru a pleca împreună către stadion.
Puteți să folosiți liniile S12 și S19 de la platforma 10 a stației Deutz pentru a ajunge la punctul de întâlnire pentru Fan Walk-ul României. Stația la care va opriți este Köln Mungerdorf Technologiepark!”, se arată în comunicatul de pe site-ul FRF.
De cealaltă parte, Belgia a pierdut suprinzător împotriva Slovaciei, scor 0-1, partidă în care a avut și două goluri anulate în urma verificărilor VAR, iar trupa lui Domenico Tedesco are mare nevoie de victorie.
Belgienii își pun speranțe în meciul contra României și speră să relanseze lupta pentru ocuparea primelor două locuri din grupă, în ultima etapă urmând să evolueze împotriva Ucrainei.
Situația în grupă s-a complicat puțin după ce Ucraina a reușit să întoarcă meciul cu Slovacia și să se impună, scor 2-1, asta după ce slovacii au deschis scorul în prima repriză și dominaseră copios.
Articol realizat cu sprijinul VODAFONE, partener de conectivitate al FANATIK la EURO 2024.