Transfer parafat! Chelsea i-a “suflat” lui Tottenham un puşti minune

Vlad Roşca   
in Fotbal international
27/03/2018, 14:00
Transfer parafat! Chelsea i-a “suflat” lui Tottenham un puşti minune

Antonio Conte şi Mauricio Pochettino au vrut să asigure viitorul echipelor pe care le antrenează.  Le-a atras atenţia puştiul de numai 16 ani al lui Crewe, George Nunn. Atacantul a refuzat să îşi prelungească angajamentul cu echipa din liga a patra din Anglia şi  va ajunge din vară pe Stamford Bridge. Chelsea va vira în contul lui Crewe suma de 300 de mii de lire sterline.

Dunn va trece din vară sub comanda lui Antonio Conte. Jurnaliştii de la The Sun susţin că atacantul a bătut deja palma cu cei de la Chelsea şi va activa la echipa Under 18. De partea cealaltă, Tottenham şi l-a dorit în fieful său pe Dunn după ce acesta le-a înscris un hat-trick într-un meci de tineret.

Două goluri din postura de rezervă la debut

George Dunn a marcat chiar la debutul său pentru echipa Under 18 a lui Crewe. Atacantul a intrat pe teren din postura de rezervă şi a înscris două goluri în poarta celor de la Nottingham Forest. La Under 16, Nunn a înscris 20 de goluri. Oficialii lui Crewe au încercat iniţial să îl păstreze la club şi să îi ofere un salariu mai mare, însă faptul că va juca la un club mare a cântărit mult în decizia lui Nunn. Academia lui Crewe a format de-a lungul timpului mai mulţi fotbalişti care au ajuns să joace în Premier League, printre ei numărându-se Dean Ashton, Danny Murphy şi Seth Johnson.