Sport

Chelsea, pierderi record! E primul club din Premier League cu un deficit de peste un miliard de lire sterline

Chelsea a înregistrat pierderi record. Este primul club din Premier League cu un deficit colosal de peste un miliard de lire sterline.
10.04.2023 | 16:28
Chelsea pierderi record E primul club din Premier League cu un deficit de peste un miliard de lire sterline
Chelsea a înregistrat pierderi record în Premier League. Primul club cu un deficit de un miliard de lire sterline în Anglia
ADVERTISEMENT

Chelsea Londra a înregistrat pierderi record, devenind primul club din Premier League cu un deficit de peste un miliard de lire sterline. Nu mai puțin de un sfert din sumă a fost contabilizat în sezonul 2021-2022.

Chelsea, pierderi record. A devenit primul club din Premier League cu un deficit de peste un miliard de lire sterline

Ultimele cheltuieli ale patronului american Todd Boehly au fost cele 40 de milioane de euro pe care i le-a plătit Marinei Granovskaia. Fostul director al clubului de pe Stamford Bridge a intermediat tranzacția cu Roman Abramovich pentru cumpărarea lui Chelsea.

ADVERTISEMENT

Potrivit documentelor publicate de The Sun, 235 de milioane de lire sterline au fost pierdute de Chelsea în sezonul 2021-2022. Clubul de pe Stamford Bridge a plătit sume extraordinar de mari foștilor oficiali care se aflau la conducere în perioada lui Roman Abramovich.

Fostul patron rus a fost forțat să plece de la Chelsea după invazia Rusiei asupra Ucrainei. Înainte ca Marina Granovskaia să primească cele 40 de milioane de euro pentru intermedierea cumpărării lui Chelsea în valoare de 4,84 miliarde de dolari, fostul președinte al londonezilor, Bruce Buck, a încasat 16 milioane de euro.

ADVERTISEMENT

Cheltuielile din iarnă fac parte din bilanțul actualului sezon

Todd Boehly a cheltuit extraordinar de mult după ce a preluat Chelsea. În perioada de transferuri din vară și din iarnă, patronul clubului londonez a plătit în total 420 de milioane de euro și s-a ales „doar” cu 56 de milioane de euro după ce clubul s-a despărțit de 16 jucători.

De precizat este faptul că cele 368 de milioane de euro cheltuite în perioada de mercato din iarnă pe transferuri vor apărea în bilanțul pentru actualul sezon. Astfel, deficitul lui Chelsea și cheltuielile lui Todd Boehly se vor spori. Totodată, sumelor colosale pierdute de Chelsea li se vor adăuga cheltuielile cu antrenorii: Thomas Tuchel și Graham Potter.

ADVERTISEMENT

În cele șapte luni petrecute la Chelsea, Graham Potter l-a costat 25,6 milioane de euro pe Todd Boehly dintre care 20 de milioane de euro reprezintă clauza de reziliere de la Brighton, iar 5,6 milioane de euro salarii. Graham Potter a câștigat 200.000 de euro pe săptămână la Chelsea. Totodată, o posibilă eliminare din Liga Campionilor ar însemna o altă pierdere financiară pentru clubul londonez.

Chelsea, doar pe locul 11 în Premier League în ciuda investițiilor

Chelsea a investit 368 de milioane de euro în perioada de transferuri din iarnă. Capul de afiș al începutului de an a fost transferul lui Enzo Fernandez de la Benfica. Campionul mondial a devenit subiectul celui mai scump transfer făcut vreodată în Premier League: 121 milioane de euro.

ADVERTISEMENT

În ciuda investițiilor, Chelsea se află abia pe locul 11 în Premier League, cu 39 de puncte în 30 de partide. Londonezii sunt calificați în sferturile Ligii Campionilor, unde o vor întâlni pe campioana en-titre, Real Madrid. Prima partidă va avea loc, miercuri, 12 aprilie, de la ora 22:00 pe Santiago Bernabeu.

ADVERTISEMENT
Tags: