Sport

Chelsea vrea să pună mâna pe un star din tripleta Messi – Neymar – Mbappe! L-a vrut și-n vară, dar mutarea nu s-a materializat

Chelsea a făcut două oferte pentru Neymar, în vară, nematerializate, dar Todd Boehly nu a renunțat la ideea de a-l aduce în Anglia și va încerca din nou în ianuarie.
21.10.2022 | 12:10
Chelsea vrea sa puna mana pe un star din tripleta Messi  Neymar  Mbappe La vrut sin vara dar mutarea nu sa materializat
Todd Boehly nu renunță la ideea de a-l aduce pe Neymar la Chelsea și vrea să facă o nouă ofertă în iarnă. Foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Atunci când și-a prelungit contractul cu PSG, Kylian Mbappe a cerut, între altele, ca parizienii să-l vândă pe Neymar. Clubul a căutat variante, a și avut oferte din Premier League, însă nu s-au concretizat. Între cluburile interesate, scrie El Pais, s-a numărat și Chelsea, care n-a renunțat la idee, și va încerca din nou în iarnă.

Todd Boehly insistă pentru Neymar și va reveni cu o ofertă pentru PSG în ianuarie

În momentul în care a simțit presiunea pusă de Mbappe, Neymar, orgolios cum îl cunoaștem, nici nu a vrut să audă. Urmarea, începând cu 1 iulie, brazilianul avea garantat un contract cu PSG valabil până în vara lui 2027.

ADVERTISEMENT

Mai mult, L’Equipe scria, citând surse din anturajul căpitanului naționalei Braziliei, că „Ney” este trup și suflet cu actuala echipă. Și este convins că ”va avea unul dintre cele mai bune sezoane ale carierei sale”.

Acest lucru nu înseamnă însă că, știindu-se discuțiile din Orașul Luminilor, nu au existat oferte. Și, vă mai amintiți probabil, s-a vorbit îndelung despre o ofertă de la Chelsea.

ADVERTISEMENT

În fapt, scrie Sport, citându-i pe cei de la El Pais, au fost două. Ambele pentru un împrumut. Prima dintre ele, în valoare de 10 milioane de euro. Cea de-a doua, ca Chelsea să acopere un sfert din salariul jucătorului.

Ambele au fost refuzate de parizieni. Căci Neymar, spune aceeași sursă, chiar dacă avea ceva de probat, în special lui Mbappe, nu ar fi refuzat-o. Tentat de ideea de a lucra din nou cu Tuchel.

ADVERTISEMENT

Iar cu propunerea acceptată de PSG, de a ajunge la Newcastle, nu a fost de acord brazilianul. Care și-a văzut de treabă și are, așa cum a promis, un sezon de excepție. 12 goluri și 9 pase decisive confirmă acest lucru.

Boehly n-a renunțat însă la ideea de a-l aduce în echipă. Și vrea să încerce din nou în ianuarie. Tot sub formă de împrumut, însă de această dată acoperind întregul salariu al brazilianului.

ADVERTISEMENT

Numai că, tocmai ca urmare a prestației excelente a brazilianului, dar și pentru că, între timp, Mbappe a început să supere cu nazurile sale, s-ar putea ca de data aceasta PSG să nu mai fie dispusă la negocieri. Mai cu seamă dacă ”Ney” va face furori în Qatar.


  • Cota NETBET pentru Ajaccio – PSG: 2,37 este cota pentru „handicap asiatic PSG -2”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT