Cher, în vârstă de 76 de ani care la activ două divorțuri nu pare că se teme de noutăți. Celebra artistă s-a afișat public cu un bărbat, mai tânăr decât ea cu 40 de ani.
Este vorba despre cu producătorul de muzică american Alexander Edwards, în vârstă de 36 de ani. Se pare însă că vârsta nu contează pentru aceștia, la fel cum se întâmplă și în multe alte relații.
Cei doi au mers împreună la un restaurant din Holywood, California, ținându-se de mână, iar producătorul nu dădea semne că ar vrea să îi dea drumul artistei.
Alexander Edwards și Cher păreau extrem de apropiați și au avut grijă să se și asorteze. În timp ce artista a optat pentru un top negru cu decupaje, pantaloni largi, dar și o haină lungă, bărbatul care a însoțit-o a optat pentru o cămașă neagră din piele.
De asemenea, producătorul muzical a avut și pantaloni de aceeași culoare, dar și un trench care părea cât se poate de asemănător cu al lui Cher.
Cei doi nu a fost singuri pentru multe timp însă. Ulterior, la masă a venit și cel mai bun prieten al producătorului, rapperul Tyga, în vârstă de 32 de ani, relatează Daily Mail.
Menționăm faptul că viața amoroasă a lui Cher a fost una destul de intensă. Artista, care o are avere estimată la peste 300 de milioane de dolari, a divorțat de două ori și are doi copii.
Primul ei soț a murit într-un accident la ski, în timp ce al doilea soț, cântărețul Gregg Allman s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani.
Alexander Edwards în schimb, producătorul muzical în compania căruia a fost surprinsă artista, nu a fost căsătorit. Acesta a avut o relație cu Amber Rose, alături de care are și un băiețel în vârstă de 3 ani, însă cei doi au ajuns să se despartă cu scandal.
Mai exact, acestal ar fi înșelat-o de nenumărate ori pe acesta, lucru pe care l-a și recunoscut public. Multe dintre cele mai recente divorțuri din lumea mondenă au ajuns să se sfârșească în ultima perioadă, chiar din cauza infidelității.
Cel mai recent caz este chiar cel al artistei Shakira.