News

Chile raportează morții de coronavirus ca fiind pacienți recuperați. ”Nu mai sunt sursă de contagiune”  

15.04.2020 | 11:30
Chile raporteaza mortii de coronavirus ca fiind pacienti recuperati Nu mai sunt sursa de contagiune
ADVERTISEMENT

Statul sud-american Chile raportează morții de coronavirus ca fiind pacienți recuperați. Autoritățile de la Santiago de Chile consideră că, odată decedați, cei infectați nu mai reprezintă niciun pericol

Chile raportează morții de coronavirus ca fiind pacienți recuperați. ”Nu mai sunt sursă de contagiune”

Chile este una dintre țările din America de Sud cel mai greu lovite de pandemia de coronavirus. Până pe 14 aprilie, autoritățile statului raportau 7500 de cazuri de infecții cu coronavirus, 82 de decese şi peste 2300 de persoane care s-au recuperat.

ADVERTISEMENT

În Chile se produce însă o mișcare au autorităților destul de interesantă, probabil unică pe plan mondial.

În această țară, oamenii care au murit din cauza noului coronavirus sunt raportați de cei din conducerea statului la persoane recuperate deoarece ”nu mai sunt contagioşi”, conform ministrului Sănătății, Jaime Manalich.

ADVERTISEMENT

”Avem 898 de pacienți care nu mai sunt contagioși și nu mai sunt o sursă de contagiune pentru alții și îi considerăm recuperați. Acești oameni au parcurs cele 14 zile de la diagnostic sau au murit, din păcate”, a declarat ministrul Sănătății, Jaime Manalich, în cadrul unei conferințe de presă, citat de Nypost.

Măsurile autorităților din Chile, luate după o consultare cu OMS

Conform sursei citate, acest mod inedit de calcul ar fi fost inițiat după consultări cu reprezentanți de la Organizația Mondială a Sănătății. În acest sens, OMS nu a emis vreun punct de vedere.

ADVERTISEMENT

Chile și-a închis granițele în martie și o mare parte a capitalei chiliene, Santiago, a fost plasată în carantină. Școli și diverse zone publice, inclusiv mall-uri și cinematografe, precum și cele mai multe servicii neesențiale au fost închise.

”Carantinizarea unui loc în care locuiesc diverse persoane în câțiva metri pătrați nu este doar un sacrificiu care generează traume și riscuri enorme pentru sănătate, în special pentru sănătatea mintală și violența intra-familială.

ADVERTISEMENT

Este un instrument care produce o schimbare de o asemenea amploare în libertatea de mișcare a oamenilor, încât trebuie folosită cu mare grijă, prudență și înțelepciune.”, a spus liderul chilian.

În aceste zile, oficialii din domeniul sănătății de pe tot globul s-au confruntat cu acuzații că ar fi furnizat date incomplete sau greșite, intenționat sau accidental, în ceea ce privește numărul celor decedați de COVID-19.

ADVERTISEMENT