China anunță că vaccinul anti-Covid e aproape gata. Când va fi disponibil publicului larg

Flaviu Popa   
în HotNews
15/09/2020, 22:56
China anunță că vaccinul anti-Covid e aproape gata. Când va fi disponibil publicului larg
Un vaccin anti COVID-19 a intrat în faza testării pe oameni. În ce țară a început procesul medical. Foto: hepta.ro

China anunță că vaccinurile sale anti-Covid ar putea fi gata pentru comercializare în noiembrie 2020, mult mai repede decât se estima.

Vaccinurile împotriva Covid-19 dezvoltate de chinezi sunt aproape de a ajunge pe piață, conform unui anunț făcut de Centrul chinez pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC).

China are nu mai puțin de 4 vaccinuri anti-Covid în etapa finală a studiilor clinice, trei dintre acestea fiind deja oferite unor angajați din Armată.

Un vaccin al chinezilor, anti-Covid, ar putea fi gata până la finele anului 2020

Faza a treia a studiilor clinice se desfășoară fără probleme notabile și vaccinul ar putea fi disponibil cel târziu în luna decembrie.

Anunțul optimist a fost făcut de Guizhen Wu, șef al CDC, expert în biosercuritate, într-un interviu acordat televiziunii de stat din China.

Guizhen Wu a dezvăluit că nu a experimentat simptome anormale în ultimele luni după ce a primit unul dintre vaccinurile anti-Covid, în luna aprilie a acestui an.

Gigantul farmaceutic China National Pharmaceutical Group (Sinopharm) și Sinovac Biotech, ambele listate în China, dezvoltă cel puțin trei vaccinuri în cadrul unui program de stat. Al 4-lea vaccin este dezvoltat de CanSino Biologics și a fost aprobat pentru utilizare de către armata chineză încă din luna iunie.

Sinopharm se apropie de faza a treia a studiilor clinice și estimează că vaccinul va fi disponibil publicului larg la finele anului 2020, după ce vor fi încheiate studiile clinice din faza a 3-a, conform Digi 24.

Peste 100 de vaccinuri sunt în plină dezvoltare la nivel mondial, însă puține au ajuns în ultima fază de testare. Desigur, rușii susțin că au deja un vaccin, Vladimir Putin făcând anunțul oficial, însă comunitatea internațională e reticentă referitor la această informație.

Între timp, compania AstraZeneca și-a reluat studiile după ce aceastea au fost întrerupte o perioadă lungă de timp, din cauza faptului că o persoană a dezvoltat simptome grave în urma vaccinării. Experții au dat asigurări că situația respectivă este normală atunci când se testează un vaccin.

Închide ×