News

China are cea mai importantă creștere a numărului de infectări de la începutul pandemiei de Covid-19. Primele măsuri anunțate la Beijing

Autoritățile de la Beijing au luat  măsuri dure în ultimele luni pentru a limita creșterea numărului de infectări Covid-19, cu toate acestea, acum se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri.
16.03.2022 | 09:04
China are cea mai importanta crestere a numarului de infectari de la inceputul pandemiei de Covid19 Primele masuri anuntate la Beijing
Peste 37 de milioane de persoane din China sunt în lockdown. Credit foto: Unsplash
ADVERTISEMENT

De la începutul pandemiei, dar mai ales în lunile de dinaintea Jocurilor Olimpice de Iarnă, autoritățile chineze au luat măsuri drastice pentru a ține sub control numărul de infectări. Cu toate acestea, acum se confruntă cu o creștere semnificativă, notează CNN.

Cea mai importantă creștere a numărului de infectări din 2020

Presa occidentală notează că, în acest moment, China se confruntă cu cel mai ridicat număr de infectări de la începutul pandemiei, martie 2020.

ADVERTISEMENT

După cum explică experții locali, acest val de infectări se răspândește mult mai repede. Astfel, în doar câteva săptămâni, China a trecut de la câteva zeci de cazuri la peste 5.100 zilele trecute.

Raportat la populația Chinei și chiar la experiența României în valul cinci, aceste cifre nu par a fi îngrijorătoare. Cu toate acestea, ele intră în contradicție cu politica de zero cazuri pe care Beijingul a impus-o în ultimele luni.

ADVERTISEMENT

Din acest motiv, autoritățile chineze au luat o serie de măsuri drastice în 21 de provincii. Mai exact, pentru a ține sub control pandemie, peste 37 de milioane de persoane, din cinci orașe, au intrat în lockdown.

Cum a evoluat situația din China?

Primele creșteri semnificative ale numărului de cazuri au fost observate la începutul lunii martie în mai multe provincii. Cu toate acestea, inițial, experții locați erau încrezători și explicau că autoritățile sanitare pot ține situația sub control.

ADVERTISEMENT

Mare parte din ultimele cazuri au fost raportate în provincia Jilin, aflată la granița cu Coreea de Nord. Autoritățile de acolo au anunțat peste 4.000 de infectări.

După cum anunță mass media chineză, această creștere a numărului de cazuri Covid-19 este pusă pe seama variantei Delta, aproximativ 80% din cazuri. Particularitățile acesteia, simptomele ușoare și timpul scurt de incubare, îngreunează supravegherea îndeaproape a situației.

ADVERTISEMENT

Experții locali mai anunță că au observat ambele subvariante Omicron: BA.1 și BA.2. Cea de a doua a fost identificată la finalul lunii ianuarie, iar studiile au indicat că aceasta este cu 30% mai infecțioasă. La nivel global, aceasta se află în spatele a aproximativ 20% din infectări.

Nu este încă clar dacă provoacă forme mai severe, dar unele studii sugerează că nu va duce probabil la un număr mai mare de spitalizări și decese. Asta pentru că a apărut la scurt timp după valul inițial de Omicron, atunci când mulți oameni aveau anticorpii necesari, fie de la infecții recente sau de la vaccinuri.

ADVERTISEMENT
Tags: