Ministerul anunță că aceste noi taxe vor intra în vigoare din 10 aprilie. Piețele europene – care erau deja în scădere – s-au prăbușit și mai mult după anunțul Chinei privind tarifele de 84% la importurile din SUA.
Indicele FTSE 100 al celor mai mari firme listate în Marea Britanie a scăzut cu 3,3% până în prezent, în timp ce Dax-ul german a scăzut cu 4%, iar cel francez Cac 40 a scăzut cu 4%. Rămâne de văzut cum vor reacționa piețele americane, care se vor deschide peste aproximativ două ore, conform BBC.
Mesajul de la Beijing a fost că această țară e pregătită de un război comercial și poate să-i facă față. Purtătorul de cuvânt al lui Donald Trump spune că există convingerea că China trebuie să negocieze. În replică, Beijingul a ridicat tarifele la 84%. China a transmis clar că ”nu va îngenunchea în fața unui bătăuș”.
Stephen McDonell, corespondent al CNN în Beijing, a explicat de ce China își permite un război comercial poate mai mult ca alte țări. ”Este mult mai ușor pentru China să spună că va face față lui Trump decât pentru alte țări.
Asta pentru că, deși a existat atât de mult comerț din China în SUA, acesta se ridică la aproximativ 2% din produsul intern brut (PIB) al Chinei. China are o piață internă uriașă spre care să se îndrepte.
Așa că, atunci când guvernul de la Beijing spune că poate să treacă peste acest război, cred că mulți economiști adăuga că o pot face mai bine decât oricine altcineva din lume”, a scris McDonell. Între timp, președintele companiei globale de logistică Flexport anunță că tarifele nu se vor aplica produselor care sunt deja ”pe drum”, pe vapor.
Sanne Manders a declarat pentru programul Today de la BBC Radio 4: ”Ce este deja încărcat pe o navă acum, va fi impozitat cu 104%, dacă a fost încărcat înainte de data limită, atunci va fi încă sub vechiul regim. Deci vom vedea încă mărfuri sosind în SUA încă două săptămâni sub vechiul regim”, a declarat oficialul american.