Sport

Chindia Târgoviște – Rapid 0-0 în play-out din Casa Pariurilor Liga 1. Adrian Mutu pierde primele puncte pe banca giuleștenilor

Chindia Târgoviște și Rapid au remizat, scor 0-0. Sunt primele puncte pierdute de Adrian Mutu la cârma giuleștenilor. De cealaltă parte, Chindia se apropie tot mai mult de baraj.
29.04.2022 | 22:25
Chindia Targoviste  Rapid 00 in playout din Casa Pariurilor Liga 1 Adrian Mutu pierde primele puncte pe banca giulestenilor
Secvență din meciul Chindia - Rapid 0-0. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT
29-04-2022
16:45

Chindia - Rapid 0-0

Chindia Târgovişte – Rapid 0-0 

FINAL DE MECI! Chindia și Rapid remizează, scor 0-0. Un meci modest, cu puține ocazii.

Min. 88: Rapid pune presiune în final de meci și este aproape de deschiderea scorului. Pănoiu a ratat două șanse uriașe. 

Min. 81: Șutul lui Rareș Ilie trece puțin pe lângă poartă. E una dintre cele mai mari ratări ale oaspeților. 

Min. 70: Puține ocazii de poartă de ambele părți, nicio ocazie clară până acum. 

Start în repriza secundă! 

PAUZĂ. După primele 45 de minute, scorul este alb la Ploieşti. 

Min. 45: Chindia ratează o şansă bună. Şutul lui Butean trece puţin pe lângă. 

Min. 39: Rapidul a devenit mai agresiv în joc, dar fără şanse de a marca. 

Min. 17: Ritm modest în start de meci. Rapidul are posesia, însă lipsesc ocaziile până acum

Min. 10: Giuleştenii domină startul de meci, fără ocazii importante până acum. 

Min. 1: A început meciul 

  • Chindia: Căbuz – Dulca, Iacob, Pițian, Butean – Căpușă, Dinu, Florea, Chamed – Passaglia, Șerban. Rezerve: Moldovan, Chunchucov, Popadiuc, Sila, Roumpoulaku, Atanase, Celea, Kocic, Șerban. Antrenor: Emil Săndoi.
  • Rapid: Moldovan – Moise, Săpunaru, Grigore, Sousa – Dandea, Kait, Albu – Ilie, Vojtus, Ioniță. Rezerve: Drăghia, Goge, Crepulja, Pănoiu, Stahl, Carnat, Bălan, Demici, Marzouk. Antrenor: Adrian Mutu

Meciul Chindia Târgoviște – Rapid are loc vineri, 29 aprilie, cu începere de la ora 20:30, în cadrul etapei a 7-a din play-out-ul Casei Pariurilor Liga 1. Dâmbovițenii ocupă locul 13, cu șase puncte în urma Miovenilui, care pare scăpată de emoţiile barajului. Rapid e liderul play-out-ului, neînvinsă.

Unde se joacă meciul Chindia Târgoviște – Rapid

Întâlnirea Chindia Târgovişte – Rapid se dispută vineri, 29 aprilie, de la ora 20:30, pe stadionul “Ilie Oană” din Ploieşti, în etapa a 7-a din play-out-ul Casei Pariurilor Liga 1 şi este vitală în special pentru echipa dâmboviţeană, care este foarte aproape de a termina pe un loc de baraj.

ADVERTISEMENT

Va fi mare afluenţă de public la acest meci. De regulă, de la Târgovişte sosesc la fiecare meci aşa zis acasă câteva mii de fani ai Chindiei, obişnuit cifra e undeva în jurul a 3.000, dar ce e drept în ultima vreme, odată cu rezultatele nesatisfăcătoare numărul lor s-a tot micşorat. Sigur vor fi pe stadion cel puţin 1.500 de susţinători ai giuleştenilor, dar este posibil ca acest număr să fie mai mare.

Echipele probabile pentru Chindia – Rapid

Chindia: Căbuz – Căpuşă, Piţian, Celea, Dinu – Butean, Iacob, Passaglia, Şerban – Chamed – Florea. Antrenor: Emil Săndoi.

ADVERTISEMENT

Rapid: Moldovan – Belu, Săpunaru, Grigore, Morais – Kait, Al. Ioniţă, Albu – Carnat, Vojtus, R. Ilie. Antrenor: Adrian Mutu.

Cine transmite la TV partida Chindia Târgovişte – Rapid

Partida Chindia Târgovişte – Rapid se joacă vineri, 29 aprilie, de la ora 20:30, pe stadionul “Ilie Oană” din Ploieşti, în etapa a 7-a din play-out-ul Casei Pariurilor Liga, 1 şi este transmisă în direct la TV de posturile Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1. O mai puteţi viziona şi intrând pe site-ul FANATIK, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

Nu va fi însă prea plăcut pentru cei care se vor încumeta să meargă la acest meci deoarece, la fel ca şi joi, vineri, 29 aprilie, se anunţă o vreme rece şi destul de ploiasă, 17 grade maxima şi cel mult 10-11 la ora meciului, cu şanse de ploaie.

Ce jucători lipsesc din confruntarea Chindia Târgovişte – Rapid

Antrenorul Emil Săndoi este vehement criticat de suporteri în ultimele două luni, fiind considerat vinovat pentru situaţia echipei, după trecerea la sistemul de joc 4-4-1 în care vârf este Daniel Florea, singurul jucător bun rămas, dar care nu are gabarit pentru post. Vânzările lui Daniel Popa şi Cristi Neguţ au distrus atacul echipei dâmboviţene.

ADVERTISEMENT

La Rapid, Adrian Mutu se confruntă cu aceleaşi două probleme care le va avea până la finalul sezonului. Respectiv absenţele fundaşului Onea, suplinit bine de Belu Iordache, şi mai ales Antonio Sefer, al doilea jucător ca grad de tehnicitate din lot alături de Rareş Ilie.

Cote la pariuri la jocul Chindia Târgovişte – Rapid

Sunt cote foarte echilibrate la acest meci. Rapid are 2,50 la victorie, dâmboviţenii au primit cota 3,00, deci distanţă mică. Şansa dublă X2 ajunge la cota de 1,40, şansă dublă 1X valorează 1,55. Un gol marcat de Chindia are cotă 1,40.

Cele două echipe s-au întâlnit doar în acest campionat, de două ori în sezonul regulat, deoarece bucureştenii au promovat vara trecută. Rapid a învins acasă cu 1-0 la primul meci de la revenirea în prima divizie, după o absenţă de şase ani, iar la partida retur a fost un 2-2 cu mult cântec şi foarte ruşinos pentru Rapid, care a egalat pentru 2-2 din ofsaid în minutul 89, deşi a avut minute bune doi jucători mai mult pe teren!

ADVERTISEMENT