Deși a părăsit de doi ani CFR Cluj și SuperLiga României, Andrei Burcă rămâne unul dintre fotbaliștii importanți de la echipa națională a României, cu toate că în ultimele două sezoane a evoluat în Asia. Proaspăt transferat în China, stoperul de 32 de ani a povestit ce i s-a întâmplat încă de la sosirea sa pe aeroport.
Andrei Burcă a fost convocat la echipa națională a României pentru meciurile cu Canada și Cipru, iar în acest context a vorbit pentru FRF TV despre felul în care s-a adaptat la noua sa echipă din China: Yunnan Yukun.
Fostul stoper al lui CFR Cluj a dezvăluit că a rămas perplex atunci când a văzut câți oameni l-au așteptat la aeroport în momentul în care a ajuns în țară, deși ora era destul de târzie:
„Sincer, nu mi-a fost greu să mă adaptez în China. Sunt oameni deosebiți. Nu mă așteptam să fiu atât de bine primit. Când am aterizat prima oară în oraș la noi au venit 200 de oameni să mă aștepte! Era 01:00 dimineața! Nu am mai avut niciodată parte de asemenea fani. Am rămas uimit. Să te urmeze peste tot, acasă, în deplasări, la antrenament. E o experiență nouă”, a spus Andrei Burcă.
După un sezon în Arabia Saudită, la Al Okhdood, și unul în Emiratele Arabe Unite, la Beni Yas, Andrei Burcă va continua în Asia, de această dată în China. Fostul campion cu CFR Cluj a recunoscut că ceea ce îi lipsește cel mai mult din România este mâncarea:
„Mâncarea îmi lipsește cel mai mult. Îmi e dor de mâncarea noastră tradițională. Sunt un om căruia îi place foarte mult să aibă mâncarea gătită de acasă, felul nostru, condimentele noastre. Acolo e mâncarea foarte condimentată. Dar, încerc să mențin așa… Piept de pui, somon… Orez! Orez foarte mult! Te obișnuiești”, a mai spus Andrei Burcă pentru FRF TV.