News

Chinezii sunt înnebuniți după statuile cu Donald Trump sub formă de Buddha. Cât costă o bucată

Statui de porțelan care-l înfățișează pe președintele Donald Trump sub formă de Buddha se vând ca pâinea caldă în China, pentru prima dată din 2021.
13.01.2025 | 18:08
Chinezii sunt innebuniti dupa statuile cu Donald Trump sub forma de Buddha Cat costa o bucata
Chinezii sunt înnebuniți după statuile cu Donald Trump sub formă de Buddha. Cât costă o bucată. Foto: TaoBao
ADVERTISEMENT

Inițial, aceste statui erau la modă acum patru ani pe platforma Tabao. Prețul statuilor variază între 140 și 2.600 de euro în funcție de mărime. Asta, în ciuda faptului că Donald Trump nu este tocmai un prieten al Chinei. În toate aceste statui, Donald Trump este înfățișat în poziția lotusului.

Chinezii sunt înnebuniți după statuile cu Donald Trump sub formă de Buddha

Figurinele au fost sculptate atent de Hong Jinshi, care spune că interesul pentru aceste statui e mult mai crescut după ce Donald Trump a fost reales președinte al SUA. ”Interesul a crescut din nou după ce a fost ales”, a declarat Hong Jinshi pentru AFP. Artistul de 47 de ani spune că a vândut sute de statui.

ADVERTISEMENT

Acestea sunt considerate amuzante de către cumpărători, pentru că ”personalitatea lui Trump şi aspectul statuii sunt radical opuse”. Fiecare figurină este atent ambalată într-un pachet pe care scrie ”Redă întreprinderii tale măreția”, o copie după sloganul lui Donald Trump ”Make America Great Again (MAGA)”.

Cum era de așteptat, pe Temu și Amazon au apărut deja copii ieftine ale acestor statui, care se vând cu 40 de euro bucata. ”Este mereu amuzant să râzi un pic de figurile autorităţii şi personalităţi celebre”, povestește Hong Jinshi, în timp ce stă desculț pe podeaua magazinului său.

ADVERTISEMENT

Nu doar Donald Trump a avut parte de atenția sculptorului, ci și Elon Musk. Miliardarul este acum Iron Man, care are la picioare o rachetă uriașă, un simbol al SpaceX. Mai mult, sculptorul mărturisește că-l admiră pe Elon Musk, mai ales că autoturismele Tesla sunt foarte populare în China, în special în zona Shanghai, unde există o fabrică uriașă a gigantului american.

Rachetele lui Elon Musk îi fascinează pe sculptorii chinezi

”Rachetele lui Musk sunt incredibile: el le-a redus în mod considerabil costul. A reușit, ca antreprenor, cea ce nu poate face o ţară întreagă”, a explicat Hong Jinshi. Cu toate acestea, atunci când este rugat să comenteze politica pe care Trump o are față de China, sculptorul schimbă subiectul.

ADVERTISEMENT

Donald Trump a promis în campania prezidențială că va crește considerabil taxele vamale impuse importurilor chinezești, reușind să-i irite pe liderii de la Beijing. Donald Trump consideră China vinovată de declinul industriei americane și îi acuză pe chinezi că sunt cei care au ”fabricat” virusul Covid-19.

Cu toate acestea, oamenii de rând din China se amuză când văd cum se comportă Donald Trump și dau bani pe statui care-l înfățișează pe acesta. ”Cred e la fel de amuzant ca înainte. Când era preşedinte erau zilnic poeşti amuzante”, completează Hong Jinshi. Așadar, Donald Trump este pentru chinezi ca un personaj de film, care îi amuză.

ADVERTISEMENT

Vestea proastă pentru cei care vor să mai cumpere astfel de statui chiar din magazinul lui Hong Jishi e că acestea nu vor mai fi produse în viitorul apropiat. Motivul? Operele au fost considerate o jignire de către budiști. Cu toate acestea, statuile vor fi disponibile pe internet, ”prin interpuși”. ”Trump este o personalitate cu multe poveşti”, povestește bărbatul.

ADVERTISEMENT
Tags: