Cătălin Cîrjan (23 de ani) a dat lovitura în anul 2019, când Arsenal l-a transferat de la Viitorul Domnești. Cu toate acestea, actualul căpitan de la Dinamo a trecut prin momente grele la începuturile carierei. Invitat la ultima ediție de FANATIK DINAMO, el a povestit cum a trecut peste două accidentări horror.
Cătălin Cîrjan și-a terminat junioratul la Arsenal, club la care a fost legitimat în perioada 2019-2024. El s-a întors în România în sezonul 2023-2024, când „tunarii” l-au împrumutat la Rapid. De doi ani, Cîrjan evoluează pentru Dinamo, echipă la care este căpitan și pentru care a dat 16 goluri și 8 assisturi.
„Au fost cele mai grele momente ale mele din fotbal, momente foarte dificile. S-au întâmplat în două perioade diferite. Prima dată s-a întâmplat la 14 ani. Nu știam nimic despre acest lucru. Atunci am aflat prima dată când m-am accidentat. Mi-a fugit genunchiul. Tata mi-a zis că revin în 2-3 săptămâni. Nu mă așteptam să fie mai rău de atât. La 14 ani, ce accidentări să ai? Nu mă gândeam să fie atât de rău.
Eram la Arsenal, mă antrenam de 2 zile și a 3-a zi, la un antrenament, un jucător m-a lovit din spate în genunchi, aveam piciorul în pământ. După am continuat. Genunchiul drept. După aceea am continuat, dar mi-a fugit din nou genunchiul. A trebuit să mă operez și am stat un an de zile. A fost foarte greu, dar Dumnezeu mi-a dat puterea să trec peste și dacă mă uit în spate, dacă nu aveam aceste accidentări, nu ajungeam la nivelul ăsta. M-au ajutat foarte mult aceste momente”, a declarat Cătălin Cîrjan, în exclusivitate la FANATIK DINAMO.
După a doua accidentarea, care a fost și cea mai gravă din cariera căpitanului dinamovist, Cîrjan s-a recuperat la baza de pregătire a FCSB-ului, alături de kinetoterapeutul Ovidiu Kurti. „Prima accidentare a fost mai ușoară. Eram mai mic. A trecut mai repede. În 3-4 luni eram pe teren. Am făcut recuperarea cu domnul Ovidiu Kurti, la FCSB, și îi mulțumesc foarte mult. Domnul Meme a vorbit cu Ovidiu și m-au ajutat foarte mult și le mulțumesc pentru asta. După patru luni eram pe teren, deci a trecut bine prima accidentare. La a doua a fost mult mai greu, am stat 1 an și jumătate. Am avut 3-4 intervenții pentru că lucrurile nu erau cum trebuie.
M-am operat la cel mai bun doctor din Anglia, cel care l-a operat pe van Dijk, pe mai mulți din Premier League. Dar corpul meu nu accepta operația. Am făcut infecție, îmi ieșeau firele din picior. A fost groaznic. (n.r. – Cât a costat?) Arsenal a plătit tot. Și prima și a doua operație. Din ce știu operația a fost undeva la 30.000 de lire.
Niciodată (n.r. – dacă s-a gândit vreodată să renunțe la fotbal). Mă gândeam doar cum să facă să revin. În fiecare zi mă gândeam ce să fac pentru genunchi să îmi revin. Am plâns foarte mult, dar familia mea a fost lângă mine, m-a ajutat foarte mult și le mulțumesc că au fost lângă mine”, a mai spus căpitanul lui Dinamo.