REPORTAJ din Bruxelles. Chipciu şi Stanciu, „altceva decât ceilalţi”

Silviu Ghering   
in Stiri sportive
08/08/2017, 00:05
REPORTAJ din Bruxelles. Chipciu şi Stanciu, „altceva decât ceilalţi” GALERIE FOTO

După-amiază de duminică în Bruxelles. Belgienii, câţi au mai rămas sub „ocupaţia” emigranţilor de toate culorile, predominat fiind negrul, şi de toate religiile, predominant fiind „vălul” islamic (au ajuns în regiunea „capitalei” Europei la un procentaj de 36%!), deci belgienii fac ce fac de obicei: stau în case, se odihnesc, se „ascund” nu de căldura sufocantă din România, ci de repetatele rafale de ploaie, acum toarnă, acum e soare, apoi iar plouă, asta e vara belgiană…

Strada „Procession” face notă discordantă de suratele sale: curg şuvoaie de „violeţi” de la staţia de metrou „Saint Guidon” spre parcul „Astrid”, unde se află stadionul „Constant Vanden Stock” al campioanei Anderlecht, în cartierul… pardon, aici se numesc „comune”, deci într-una din cele 19 „comune” ale aglomeraţiei urbane care este Bruxellesul, denumită, evident, Anderlecht. Chipciu, Stanciu şi ceilalţi „les Mauves” în franceză, „Paarswit” în flamandă, „alb-violeţi” în română, au meci cu „Les côtiers” (fr) / „De kustboys” (fl) / „oamenii de pe coastă” (ro) din Oostende.

Bere, bere, bere… din peste 300 de mărci!

La barurile din imediata vecinătate a arenei, cu denumiri specifice, „Le Penalty” sau „But” de exemplu, „ciorchine” de fani dau pe gât câte o Jupiler, sau Duvel, sau Orval, sau Brugs, sau Mort Subitee, sau Maes, sau Grimbergen, sau una dintre cele peste 300 (trei sute!!!) de mărci de bere belgiană, cel puţin cu atâtea se laudă ei… Cert este că berea curge în valuri nu numai în vecinătatea stadionului, dar şi în interiorul său, de la zecile de standuri exterioare, în curte, la zecile interioare, pe fiecare din cele 3 inele. Nicio problemă, niciun poliţist, dar nici ultraşi beţi… Cel puţin înainte de meci. După am văzut în metrou trei puşti „veseli” nevoie mare, care cântau şi scandau ca pe stadion, cu dozele de bere în mână. Nimeni nu i-a „deranjat” cu vreo observaţie…

Chipciu si Stanciu, altceva decat ceilalti de la Anderlecht 2

Chipciu si Stanciu, pentru ei a venit un rapidist înfăşurat în tricolor

Chiar înainte de poarta 5, într-un grup de cinci, şase băutori de Jupiler, iese în evidenţă unul înfăşurat într-un steag tricolor. La prima impresie roşu, galben şi negru, culorile drapelului belgian. Nepotul meu de 9 ani, Anthony, îmi atrage, însă, atenţia: este roşu, galben şi albastru! Tricolorul nostru. Atac cu zâmbetul pe buze, în engleză, la orele de franceză din liceu am cam lipsit… „Hello, may I take o photo?” / „Salut, pot să vă fac o fotografie?”. „Da, sigur…” „Dar de ce purtaţi steagul României?”, fac pe naivul. „Pentru că”, mi se răspunde cu condescendenţă, „la Anderlecht joacă doi români, dacă nu ştiaţi…” „Ştiu, şi eu sunt din România…” „Păi atunci de ce nu vorbim româneşte?”, râde de-a dreptul omul… Şi aşa aflu că este din Braşov, venit de 12 ani în Belgia, îl cheamă Valentin Lăcătuşu şi ţine cu… Rapid! „M-am certat cu cel mai bun prieten de-aici, tot român, că de ce vin eu la «spurcaţi» să-i văd, dar nu pot să nu vin, sunt români de-ai mei, de-ai noştri, au greşit şi ei în tinereţe când şi-au ales echipa (râde cu poftă de gluma sa), dar acum nu pot să nu vin să le fac galerie!”. Simplu şi omeneşte, nu?

Chipciu si Stanciu, altceva decat ceilalti de la Anderlecht 1

Chipciu si Stanciu „când pun piciorul pe minge sunt altceva decât toţi ceilalţi ai noştri”

Apropos de cei doi „spurcaţi” ai lui Anderlecht, întreb repede să nu pierd momentul ce părere au ceilalţi din grup, belgieni toţi, de Chipciu si Stanciu. Părerile sunt împărţite. Lui Pierre îi place Chipciu mult de tot, „se vede că are clasă şi poate mult mai mult decât a arătat, sunt sigur”, cu Stanciu e mult mai rezervat, „încă nu s-a adaptat total, e timid, nu m-a convins”. Thomas, însă, nici nu vrea să audă de cei doi români, „nu vă supăraţi, dar nu înţeleg ce caută aici, cine i-a adus, mă aşteptam la mult mai mult de la ei”. Sare Jean, „numai prostii spui, când pun piciorul pe minge sunt altceva decât toţi ceilalţi ai noştri, le trebuie numai mai mult tupeu, sunt fotbalişti, ce ştii tu, rămâi la tenis!” (Thomas este pasionat tare de sportul alb, mare fan Federer şi Şarapova, campion al… comunei Andelecht la amatori). Spiritele se încing prieteneşte, cei mai mulţi sunt de partea jucătorilor noştri, nu mai pricep prea mult din franceza amestecată cu neerlandeză (flamandă), îi strâng mâna braşoveanului Valentin, îmi iau nepotul de mână şi intrăm pe stadion.

„Numéro onze, Alex…” – „Chipciu!”

Intrarea E 15, tribuna a II-a, inelul 3, rândul 1, locurile 17 şi 18. Este ora 17:38, meciul începe la 18:00 şi pe stadion dacă sunt 10.000 de oameni pe cele 28.063 de locuri. Deşi când am luat biletele, cu o săptămână în urmă, numai în sectorul amintit, pe linia de 16 m, şi undeva în peluza din stânga tribunei a II-a mai erau ceva locuri libere. O firavă galerie se agită la cealaltă peluză, în dreapta, echipele au ieşit la încălzire, „fluieraşii” fac sprinturi de acomodare pe linia de centru, se bea bere şi se fumează pe inelele exterioare. La 17:50, când jucătorii intră la cabine, parcă au mai venit vreo cinci, şase mii de oameni, dar la 18 fără două, trei minute, când ies echipele în frunte cu arbitrii, stadionul, ca prin farmec, e plin! „Numéro onze”, anunţă crainicul, „Alex…”, şi peluzele răspund răsunător „Chipciu!”, cu accentul pe prima silabă, aşa cum îl pronunţa Gigi Becali când l-a adus de la Braşov! Stanciu e rezervă…

Chipciu, izolat, ocolit de pasele coechipierilor

Începe meciul, cu Chipciu mijlocaş ofensiv pe dreapta. Oostende e o trupă „ţeapănă”, Anderlecht nu pare conectată la meci. Fotbal de uzură, ca în Liga I. „Optarul” oaspeţilor, belgianul Yassine El Ghanassy (nu-i o ironie, s-a născut la La Louviere!), scoate plămânii închizătorilor Dendoncker şi Hanni. Vedetele gazdelor, Teodorczyk şi Onyekuru, aplaudaţi la fiecare atingere de balon, parcă înoată unul pe culoarul celuilalt şi atacurile „violeţilor” se sting la 20 de metri de poarta adversă, cu tot efortul remarcabil al coordonatorului Kums. Chipciu străluceşte prin absenţă. E drept că pare izolat, evitat de pasele coechipierilor, e stingher, parcă din alt film. La cornere sau la loviturile libere din laterale, se retrage spre centrul terenului în loc să se „înfigă” în coasta apărării lui Oostende, parcă stă pe respingere tot timpul, ăsta o fi planul tactic al antrenorului René Weiler, dar nu i se potriveşte de loc… Când ajunge, însă, vreo minge şi la el, se cunoaşte, vorba lui Jean, că e din alt aluat. Prima ocazie a lui Anderlecht a pornit din gheata lui, o pasă printre pe 11 m, dar Teodorczyk pare ursul păcălit de vulpe… Şi aşa trece prima repriză, anostă, fadă, cu câte o ocazie la fiecare dintre porţi.

Chipciu si Stanciu, altceva decat ceilalti de la Anderlecht 6

A intrat Stanciu, s-a dat golul izbăvitor

După pauza udată de alte şi alte beri, partea a doua e mai interesantă, „al nostru” e mai viu, dar golul se lasă aşteptat. Kums ară terenul împingând jocul spre poarta „roşiilor” din Oostende, dar e clar că nu e ziua cea mai fericită a lui Teodorczyk. Care este, în sfârşit, înlocuit cu Thelin în minutul 54, suedezul de 25 de ani parcă înviorează puţin atacul gazdelor. Chipciu prinde un şut adevărat de vreo 25 de metri în minutul 63, scos greu de portarul Silvio Proto, ospeţii au şi ei două ocazii mari să deschidă scorul, iar în minutul 74 intră, tot în sfârşit, şi Nicuşor Stanciu. Care se înfige în flancul drept şi-l „retrogradează” pe Chipciu… fundaş în spatele lui pe faza defensivă şi flancul drept devine astfel eminamente românesc. La numai trei minute vine şi golul izbăvitor, marcat de Hanni după un şut al lui Onyekuru respins în picioarele lui de goalkeeprul ospeţilor.

Chipciu si Stanciu, portretele din peluză

Pe final Stanciu „curbează” şi el o minge pe colţul lung, la câteva palme de bară şi cam asta a fost totul. Ba nu, la turul de onoare al învingătorilor, în peluza facţiunii „South Leaders” din galeria lui Anderlecht (au şi ei „sudul” lor!) au apărut nişte bannere, de fapt nişte portrete mari pe pânză ale câtorva jucători, cu Chipciu şi Stanciu în frunte! Dovada clară a faptului că fanii nu s-au… săturat de cei doi români. Au contraire!

Chipciu si Stanciu, altceva decat ceilalti de la Anderlecht 3

Speranţe mari în Chipciu

Iar cea mai clară dovadă am avut-o în timp ce ne îndreptam, cuminţi şi liniştiţi, spre ieşirea din stadion, printre standurile cu hot-dogi, burgeri şi, evident, bere, în jurul cărorase grupaseră deja suporteri înfometaţi, însetaţi şi de-acum bine-dispuşi. În spatele meu doi prieteni, la vreo 40 de ani, unul mic şi unul mare, masiv, păreau că se ceartă. Nu se certau, discutau în nerlandeză. Sau flamandă. Ceva aspru, din gât, parcă se înjurau. N-am priceput decât „Chipciu”, rostit de mai multe ori. M-am întors şi i-am întrerupt, tot în engleză, of course. Cel mare rupea ceva în şekspiriană, cel mic, bâtă. Noroc cu nepotul Tony. Care învaţă neerlandeza la şcoală, ştie, biensur, franceza şi vorbeşte în familie româneşte. Cu translatorul pornit, l-am întrebat pe Didier, aşa îl chema pe ăl mare, proprietar de… măcelărie, nici nu se putea ceva mai potrivit cu aspectul său, de Chipciu. „Bun, foarte bun (eu dacă i-aş fi dat notă de trecere după un meci modest…). Are clasă. Şi, cel mai important, are un mare potenţial de creştere. A trecut un sezon în care s-a acomodat, eu aştept mult de la el, poate, are valoare, nici nu mă gândesc să nu fie din ce în ce mai bun. Iar Stanciu e talentat, are şi el potenţial, dar îi trebuie mai mult curaj. Cu cât o să joace mai mult, cu atât o să se impună ca titular”. Jean Claude, cel mic, spera mai mult de la Stanciu decât de la Chipciu: „E mai rafinat, are gleznă de fotbalist, dar e timid, Chipciu e vulpe bătrână, dar nu are sclipirile lui Stanciu”.

Chipciu si Stanciu, altceva decat ceilalti de la Anderlecht 4

Doamna „enthousiasmés par cette Roumaine avec tant de talent”

Atraşi de ineditul situaţiei, cu un copil pe post de translator, s-au mai apropiat câţiva. O distinsă doamnă la vreo 60 de ani era „enthousiasmés par cette Roumaine avec tant de talent”. Acum nu ştiu exact dacă se referea la cei doi fotbalişti „mioritici” sau la nepotul meu de 9 ani, dar oricum „dădea” bine… Şi deşi un puşti de vreo 20 de ani a aruncat în trecere un „Il pourrait être mieux avec de l’argent donné à la Roumanie” (Se putea mai bine cu banii daţi pe români), părerea generală despre Alex Chipciu şi Nicuşor Stanciu mi s-a părut net pozitivă în rândul suporterilor „violeţi” din Bruxelles. Vorba românului: „Tout est bien qui finit bien!”. Iar la ieşirea din stadion realitatea înconjurătoare mi-a confirmat părerea: o mare violetă „ciripea” veselă amestecându-se cu berea despre victoria Anderlechtului şi ce va fi să fie. Chiar dacă a fost, cum avea să titreze principalul canal TV de ştiri reportajul de seară „Une victoire dificile des mauves”

Chipciu si Stanciu, altceva decat ceilalti de la Anderlecht 5

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles