Chiricheş, ofertă uriaşă la început de an! Cât încasează Napoli

Marian Popovici   
în Stiri sportive
02/01/2018, 18:24
Chiricheş, ofertă uriaşă la început de an! Cât încasează Napoli

Presa din Turcia scrie că Vlad Chiricheş este dorit de Trabzonspor. Turcii vor să îşi fortifice apărarea, punctul slab din actuala stagiune. Trabzon a  încasat 28 de goluri în primele 17 etape şi căpitanul naţionalei este văzut ca soluţie ideală.

“Chiricheş este foarte aproape de Trabzon”, au scris jurnaliştii turcii. Suma de transfer ar fi undeva între 5 şi 6 milioane de euro, mai puţin decât suma pe care l-au cumpărat italienii de la Tottenham, în urmă cu 2 ani şi jumătate. Atunci Napoli a plătit 7 milioane de euro.

Chiricheş, în lot pentru meciul cu Atalanta

Fundaşul român a avut mai multe oferte şi în vară, dar a rămas la Napoli. S-a scris despre interesul lui Bordeaux, dar şi despre Galatasaray. În cele din urmă, Maurizio Sarri a decis că are nevoie de el.

Vlad Chiricheş a bifat în acest sezon doar 5 meciuri la Napoli. Căpitanul naţionalei trebuia să se opereze la umăr, acolo unde are nişte probleme, dar a decis să amâne pentru moment operaţia. Chiricheş este în lotul lui Napoli pentru primul meci al anului, sfertul de finală al Cupei cu Atalanta, care se dispută pe 2 ianuarie, de la ora 22:00. 

Închide ×