Chirilă dă de pămînt cu “Vamă”! Vezi replica dură a antrenorului

Preşedintele Astrei Giurgiu, Dinu Gheorghe, l-a atacat dur, marţi, pe antrenorul Concordiei Chiajna, Ionuţ Chirilă. Oficialul liderului Ligii I s-a deranjat de faptul că tehnicianul a susţinut...
29.01.2014 | 16:17
Chirila da de pamint cu Vama Vezi replica dura a antrenorului

Preşedintele Astrei Giurgiu, Dinu Gheorghe, l-a atacat dur, marţi, pe antrenorul Concordiei Chiajna, Ionuţ Chirilă. Oficialul liderului Ligii I s-a deranjat de faptul că tehnicianul a susţinut că favorite la titlu sînt Petrolul şi Steaua, iar Astra porneşte cu şansa a treia. “Am văzut că şi marele specialist Chirilă comentează că Petrolul şi Steaua sînt favorite. Deocamdată Astra e pe primul loc, are două puncte peste Petrolul şi trei peste Steaua. Sînt convins că cei de la Chiajna îşi vor da viaţa în dubla cu Steaua şi o vor încurca. Chirilă a cîştigat şi el patru meciuri şi deja e Mircea Lucescu al Ligii 1. Am crezut că îmbătrînind îi mai vine mintea la cap, dar văd că nu a fost aşa”, a spus Dinu Gheorghe la Dolce Sport.

Dinu_Gheorghe-660x400

Replica lui Chirilă nu s-a lăsat aşteptată, acesta oferindu-i o replică dură preşedintelui Astrei. “Am constatat cu surprindere că un fost şef de vamă, transformat de un sistem în preşedinte de club de fotbal, fără a avea nici o bază reală a acestei profesii, fără sa aibă o licenţă sau o şcoală în domeniu, apropo, în Spania şi Italia se fac trei şcoli cît trei facultăţi pentru a deveni director sportiv, cu o cultură fotbalistică egală, în cel mai bun caz, cu cea a chibiţilor care joacă table în Cişmigiu, îşi permite să mă jignească pentru o afirmaţie pur tehnică, pe care am făcut-o cu privire la lupta pentru titlu şi care are argumente reale. Întrebat fiind de o televizune care sînt favoritele la titlu, eu mi-am exprimat un punct de vedere că Steaua şi petrolul îmbină mai bine forţa colectivă cu valoarea individuală a jucătorilor şi că Astra nu se ridică la valoarea individuală a jucătorilor de care dispune, lucru demonstrat şi în dubla cu Steaua. Atunci, deşi echipa din Ghencea a fost mai obosită, din cauza traseului in Champions League, campionat, cupă, a reuşit să ia 4 din cele 6 puncte împotriva unei echipe care era mai proaspătă fizic. Ştiţi de ce a reuşit aşa ceva? Datorită faptului că organizarea jocului Stelei, dar şi forţa ei colectivă, au fost superioare prospeţimii fizice a Astrei”, a declarat Chirilă pentru gsp.ro.

Îi pune în cîrcă falimentul Rapidului

“Spre deosebire de Dinu Vamă, care cheltuie milioanele de euro ale proprietarilor care l-au angajat, eu construiesc şi produc bani pentru fotbalul românesc. Lucrul acesta a iesit în evidenţă mai ales cînd l-am desfiinţat la Chiajna, în meci direct. M-am oprit doar la 3-1 din respect pentru domnul Niculae, deşi salariile însumate ale echipei mele ajung la 50.000 de euro. La Astra, s-au investit milioane de euro şi probabil salariul acesta îl are un singur jucător. Asta este marea dramă a fotbalului românesc, aceea că unul ca Dinu Vama ajunge, fără nici un criteriu profesional, să-i spună lui George Copos sau lui Ioan Niculae să cumpere un jucător cu 400.000 sau 800.000 de euro, cînd valoarea lui reală este poate 20.000 de dolari. Oare ce bază are Dinu Vamă să evaluaeze un jucător şi pe ce criterii o face? Acesta e rezultatul pentru care cluburi ca Rapid ajung în faliment cu peste 20 de milioane de euro datorii, prin mangementului dezastruos al unor oameni care fac fotbal după ureche!”, a spus Chirilă.

În final, Chirilă a precizat că partida Steaua-Concordia, din 14 februarie, se va disputa numai pe teren. “În privinţa ironiilor vis-a-vis de disputa dintre Steaua şi Chiajna ar trebui să tacă! Eu sînt un om curat ca lacrima şi tînara mea echipă la fel. Pe el îl macină reminiscenţele trecutului şi am un sfat pentru el: să tacă şi să-şi vadă de grădina lui!“, a încheiat Ionuţ Chirilă.