Luna martie a fost una teribilă pentru Interul lui Cristi Chivu (45 de ani). După 0-0 în Cupă contra lui Como, „nerazzurii” au pierdut derby-ul cu Milan, 0-1, iar apoi au înregistrat două remize, 1-1 pe teren propriu cu Atalanta și 1-1 în deplasare cu Fiorentina. Un celebru jurnalist din Italia l-a criticat dur pe Cristi Chivu pentru situația în care a ajuns Inter, care a părăsit și UEFA Champions League după două eșecuri incredibile cu Bodo/Glimt.
Eliminat în partida cu Atalanta, Cristi Chivu nu s-a aflat pe bancă la meciul cu Fiorentina, fiind înlocuit de secundul Aleksandar Kolarov, însă jurnalistul Enzo Bucchioni (72 de ani) a subliniat faptul că responsabilitatea pentru seria negativă a „nerazzurrilor” îi aparține tehnicianului român. „Problema antrenorului nu poate fi ignorată. Lipsa de experiență a lui Chivu devine un factor în gestionarea momentelor dificile. L-am lăudat pe tânărul antrenor la începutul sezonului, când a reușit să remotiveze grupul.
A creat un sistem interesant, cu rotație, și a schimbat stilul de joc al lui Inzaghi. Dar, odată cu trecerea timpului, și-a arătat limitele din punct de vedere tactic împotriva echipelor mari cu antrenori importanți, atât în Champions League, cât și în campionat. Nu e o coincidență că a pierdut aproape toate meciurile importante. Modul în care a gestionat dubla cu Bodo și primul 11 ales în tur sunt inacceptabile.
Inter este în continuare, evident, favorită la titlu și probabil îl va câștiga, dar Marotta (n.r. președintele lui Inter) și Ausilio (n.r. directorul sportiv) trebuie să se gândească serios la situația antrenorului. E adevărat că lotul are nevoie de multe modificări, dar dacă Inter își dorește cu adevărat să fie o protagonistă în Europa, poate Chivu nu e de ajuns. Nu mai revin la situația cu Fabregas, nu a fost o coincidență…”, a transmis acesta, conform tuttomercatoweb, la o zi după ce Inter a obținut doar un punct pe terenul Fiorentinei, grupare aflată în lupta pentru evitarea retrogradării.
Luna aprilie va fi foarte importantă pentru Inter, care va avea un program dificil. În prima etapă după pauza internațională, echipa lui Cristi Chivu va primi vizita Romei, grupare aflată în lupta pentru un loc de Champions League. Apoi, „nerazzurrii” se vor deplasa la Como, unde vor întâlni echipa antrenată de Cesc Fabregas, care se află într-o formă excelentă.
După un duel, în teorie, mai facil, acasă împotriva lui Cagliari, Inter o va întâlni din nou pe Como, de această dată pe San Siro, în returul semifinalei din Cupa Italiei. În fine, ultimul meci al Interului din aprilie va fi în deplasare contra lui Torino. Momentan, echipa lui Cristi Chivu are un avantaj de 6 puncte față de rivala AC Milan, iar distanța până la campioana Napoli este de 7 puncte. Un aspect pozitiv pentru Inter este faptul că principalele adversare din lupta pentru titlu se vor întâlni în următoarea etapă pe stadionul Diego Armando Maradona.