Fotbal intern

Cristi Chivu nu vrea meci de retragere: “Mi-e RUŞINE să cer aşa ceva!”

Cristi Chivu a vorbit despre cum şi-a încheiat cariera de fotbalist, spunînd că el nu îşi doreşte un meci oficial de retragere. Fostul fotbalist motivează că îi este jenă să ceară o...
14.01.2015 | 14:33
Cristi Chivu nu vrea meci de retragere Mie RUSINE sa cer asa ceva

Cristi Chivu a vorbit despre cum şi-a încheiat cariera de fotbalist, spunînd că el nu îşi doreşte un meci oficial de retragere. Fostul fotbalist motivează că îi este jenă să ceară o asemenea partidă. Chivu a mai vorbit la Dolcesport şi despre problemele cu care se confruntă Steaua, despre retragerea lui Mutu şi problemele fotbalului românesc.

…despre retragerea sa: “Îmi lipseşte fotbalul. Nu s-a pus problema să mă întorc la Inter ca şi antrenor, nu am discutat cu nimeni despre acest lucru. Ar fi multe variante pentru mine, mă voi hotărî pe viitor, îmi doresc să lucrez cu copii, nu ştiu dacă antrenor, dar să le dau nişte sfaturi care să le fie de ajutor. Nu îmi doresc un meci de retragere, mi-e ruşine, mi-a fost tot timpul ruşine de oameni. Nu cred că merit un asemenea lucru, eu mi-am încheiat cariera şi am făcut-o pentru mine şi familia mea. Am ţinut peste tot steagul sus şi m-am simţit mîndru că-s român.

Astea au fost lucrurile importante, nu mă gîndesc la un meci de retragere, dar mi-e ruşine să cer aşa ceva de la cineva. Dacă mă făceam bine mai aveam de gînd să joc vreo doi ani, aş fi vrut să merg în America pentru o experienţă finală, dar din păcate acest lucru nu a mai fost posibil. Am ştiut tot timpul ce am de făcut, dar nu cred că aş mai fi fost în stare să joc la vreuna dintre cele două echipe din România la care am activat, dar m-am interesat tot timpul de ele, din păcate nu le-am putut ajuta prea mult.”

…despre problemele Stelei: “Sper ca oamenii MApN să înţeleagă că domnul Becali a luat un club de jos şi l-a dus în elita fotbalului european, este un brand, este un nume, toată lumea ştie de Steaua în afară. Situaţia fotbalului românesc este destul de complicată. La echipa naţională sîntem pe drumul cel bun, cred că ne vom califica”.

…despre fotbalul românesc: “Din păcate nu avem deschidere către vest, asta ne e valoarea momentan, cei tineri trebuie să înţeleagă că totul ţine de mental în afară, acolo nu are nimeni răbdare să-ţi explice. Trebuie să munceşti foarte mult, să dai de două ori mai mult decît alţii. Cu Academia lui Gică, cred că cei mici cresc aşa cum trebuie şi înţeleg sacrificiile. Am avut o discuţie cu Hagi, i-am spus că îmi doresc să mă antrenez, el mi-a zis că pot să vin. Mie mi-e dor să mă antrenez, sper să pot fi prezent la primăvară la unul sau două antrenamente. Trec anii peste toţi, dar atît eu cît şi Mutu, cred că am avut o carieră frumoasă, dar cred că va mai juca. Şahtar plăteşte preţul pauzei competiţionale, a întîlnit tot timpul echipe care jucau de două, trei luni, erau bine pregătite, care au cuvînt de spus în cîştigarea trofeului”.

Tags: