Sport

Încă un atacant pentru “câini”! Se antrenează cu Dinamo şi aşteaptă să semneze contractul. Exclusiv

După Vlad Morar, Dinamo este foarte aproape să obţină şi semnătura lui Christian Irobiso. Din informaţiile FANATIK, atacantul se pregăteşte deja sub comanda lui Flavius Stoican.
16.02.2022 | 16:58
Inca un atacant pentru caini Se antreneaza cu Dinamo si asteapta sa semneze contractul Exclusiv
Christian Irobiso, aproape de a semna cu Dinamo. Sursa: colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Dinamo este echipa care a profitat cel mai mult de situaţia dezastruoasă a celor de la Gaz Metan Mediaş. Aşa cum FANATIK a anunţat în exclusivitate, “câinii” i-au transferat pe Gabriel Moura, Răzvan Grădinaru şi Vlad Morar.

Încă un atacant pentru “câini”! Christian Irobiso aşteaptă să devină liber de contract pentru a semna

“Câinii” au reuşit să îşi fortifice atacul prin aducerea lui Morar, însă pe listă se află şi Christian Irobiso, jucător încă aflat sub contract cu Gaz Metan Mediaş. În momentul în care va fi declarat liber şi Irobiso va semna cu Dinamo.

ADVERTISEMENT

Marea majoritate a fotbaliştilor care au plecat de la Mediaş, au renunţat la banii pe care îi aveau de încasat pentru a fi declaraţi jucători liberi. Spre deosebire de ceilalţi, Christian Irobiso a depus memoriu pentru neplata salariilor.

În condiţiile în care memoriul a fost depus înainte de încheierea perioadei de mercato, în momentul în care va fi declarat jucător liber, Christian Irobiso va putea semna cu orice echipă, inclusiv cele din Casa Pariurilor Liga 1.

ADVERTISEMENT

Se antrenează deja cu Dinamo!

Din informaţiile FANATIK, pe Christian Irobiso îl desparte o semnătură de Dinamo. Atacantul nigerian se antrenează deja sub comanda lui Flavius Stoican, în aşteptarea unui răspuns favorabil de la comisii.

Atacantul poate fi declarat jucător liber de contract în următoarele două săptămâni, moment în care va putea fi legitimat de Dinamo. În aceeaşi situaţie este Nasser Chamed, el fiind al doilea jucător care a depus memoriu pentru neplata salariilor. Spre deosebire de Irobiso, Nasser Chamed a rămas la Mediaş până la rezolvarea situaţiei.

ADVERTISEMENT

Moura, Grădinaru şi Morar ar putea juca împotriva fostei echipe vineri

Gabriel Moura, Răzvan Grădinaru şi Vlad Morar ar putea evolua vineri împotriva fostei echipe. Dinamo joacă împotriva celor de la Gaz Metan Mediaş, într-o confruntare programată de la ora 19:55.

Iuliu Mureşan a spus că Dinamo s-a orientat rapid spre cei trei jucători care şi-au reziliat contractele cu Gaz Metan Mediaş pentru că sunt cu pregătirea la zi:

ADVERTISEMENT

“Grădinaru a semnat. A mai semnat Vlad Morar şi urmează să vină să semnze De Moura, care a mai fost la Dinamo, fundaşul dreapta. Irobiso, dacă îl dă comisia liber, pentru că el nu a făcut o reziliere cu Mediaşul şi intră în alte condiţii. Cei trei şi-au reziliat amiabil şi i-am luat.

“Sunt jucători cu pregătirea la zi, cu meciuri în picioare şi au jucat chiar bine contra CFR-ului”

Teoretic şi practic, Grădinaru, De Moura şi Vlad Morar ar putea să joace cu Mediaşul. Ce e important din punctul meu de vedere este că cei trei jucători şi Irobiso au jucat în ultimul meci împotriva CFR-ului.

Sunt jucători cu pregătirea la zi, cu meciuri în picioare şi au jucat chiar bine contra CFR-ului. Sunt jucători pe care putem să-i punem în teren”, a spus preşedintele lui Dinamo la Pro X.

  • 15 jucători a transferat Dinamo în această vară până acum
  • 5 luni de restanţe salariale s-au adunat la Gaz Metan Mediaş
ADVERTISEMENT