Fotbal international

Christian Pulisic, poveste uimitoare de viaţă! Eroul lui Chelsea, imagini de la 7 ani din vestiarul londonezilor, pe vremea când Terry şi Lampard făceau legea în Premier League

27.10.2019 | 15:57
Christian Pulisic poveste uimitoare de viata Eroul lui Chelsea imagini de la 7 ani din vestiarul londonezilor pe vremea cand Terry si Lampard faceau legea in Premier League
ADVERTISEMENT

Christian Pulisic a impresionat în ultimele meciuri pe care le-a jucat la Chelsea. În partdia din deplasarea cu Burnley, americanul a dat un hattrick foarte special, pentru că toate golurile înscrise de el au fost cu o altă parte a corpului. Mai întâi, Pulisic a deschis scorul în minutul 21 după ce a șutat cu piciorul stâng, după care a majorat scorul în minutul 45 cu un șut cu piciorul drept. Tot el a dus scorul la 3-0, în urma unei lovituri cu capul, iar reușitele din duelul cu Burnley au reprezentat primele goluri din Premier League.

Christian Pulisic, noul star al lui Chelsea, s-a pozat în vestiarul actualei echipe când avea 7 ani

Christian Pulisic a postat pe rețelele de socializare mai multe poze de la vârsta de 7 ani în care se afla în vestiarul lui Chelsea, pe vremea când Frank Lampard și John Terry erau starurile echipei. Pentru tânărul american visul a devenit realitate și nu numai că a ajuns la echipa la care visa să joace încă din copilărie, dar este antrenat chiar de Lampard, idolul fanilor lui Chelsea. „Este o nebunie că voi juca pentru formația cu care m-am antrenat când eram mic”, a scris mijlocașul pe twitter.

ADVERTISEMENT

„Eram foarte mic când am mers să mă antrenez cu Chelsea. Îmi amintesc baza de antrenamente, pe care am revăzut-o când am semnat cu Chelsea. Am avut același sentiment atunci, pe care l-am avut și acum. Sunt foarte surprins cum lucrurile se petrec în viață”, a declarat Christian Pulisic pentru site-ul „theplayerstribune.com”.

  • 4-2 este scorul cu care Chelsea s-a impus în meciul cu Burnley din etapa 10 din Premier League

Amintirile plăcute ale lui Christian Pulisic din copilărie

Christian Pulisic a fost într-un schimb de experiență la Chelsea în 2006, în al doilea sezon al lui Jose Mourinho la club, an în care „The Blues” și-au apărat titlul cucerit în 2005. În afară de al doilea trofeu din Premier League câștigat consecutiv, Pulisic a luat parte la transformarea lui Chelsea dintr-o formație obișnuită din Anglia, în una din cele mai bune formații din Europa. Frank Lampard, idolul copilăriei, este antrenorul lui acum și pare să aibă mare încredere în tânărul american.

ADVERTISEMENT
Christian Pulisic în copilărie. Sursă foto: theplayerstribune.com
Christian Pulisic în copilărie. Sursă foto: theplayerstribune.com

Chiar dacă până la hattrick-ul cu Burnley, Pulisic nu reușise să marcheze niciun gol pentru Chelsea, Frank Lampard a avut încredere în fotbalistul adus de la Dortmund pentru 64.000.000 de euro, iar el nu a dezamăgit.

  • 21 de ani a împlinit Christian Pulisic pe 18 septembrie

Cuplul Pulisic – Batshuayi face furori și la Chelsea

Christian Pulisic și Michy Batshuayi au fost colegi la Borussia Dortmund timp de jumătate de an, pe vreme când atacantul belgian era împrumutat la diverse echipe. Coincidență sau nu, Pulisic i-a dat 3 pase decisive lui Batshuaty la Dortmund, tot atâtea cât i-a dat și la Chelsea. Ultimul exemplu în care cei doi au fost decisivi a fost meciul din Champions League cu Ajax Amsterdam, atunci când americanul i-a dat un assist perfect lui Batshuayi, care a marcat golul victoriei în minutul 85.

ADVERTISEMENT

De când este jucătorul lui Chelsea, Pulisic a jucat 10 goluri în care a marcat de 3 ori și a dat 5 pase decisive. Pentru naționala Statelor Unite ale Americii, jucătorul lui Chelsea a înscris 14 goluri în 34 de selecții.

  • 60.000.000 de euro este cota de piață a lui Christian Pulisic, conform transfermarkt.com