Un ciclon care s-a format în Marea Neagră, foarte aproape de țărmul românesc, a făcut părpăd în județele Constanța și Tulcea, unde în ultimele 48 de ore a plouat cât pentru două luni.
Încă de joi dimineață, Constanța s-a aflat sub mai multe avertizări de cod portocaliu și roșu de ploi torențiale și furtuni. Mai multe zone din oraș au fost inundate după ce au căzut 31 de litri pe metru pătrat, din care 20 litri în aproximativ trei ore.
Prăpăd a fost și în Mangalia, unde au căzut 84 de litri/mp, din care 50 litri au fost înregistrați în doar 12 ore spre groaza localiniclor, dar și a turiștilor cărora le-a fost distrus concediul.
Vremea rea a continuat și vineri în județele Tulcea și Constanța, unde meteorologii au emis noi avertizări de cod portocaliu și galben de ploi torențiale.
În Eforie vântul a bătut cu 60 de kilometri la oră şi a provocat mai multe pagube însemnate, asta în timp ce în Jupiter oamenii au făcut poduri din paleți pentru ca turiștii să poată traversa în unele locuri de pe faleză în care apa ajungea chiar și la jumătate de metru.
Din cauza cantităților mari de apă căzute, angajații parcului acvatic s-au chinuit ore întregi să pompeze apa din faţa complexului.
”E urât de tot, nu ne-am aşteptat. Duminică plecăm”, au spus câțiva turiști, potrivit Observator.
Ploile torențiale și furtunile au continuat și pe parcursul nopții, iar autoritățile au trimis mai multe mesaje Ro-alert, în timp ce pompierii au răspuns până la ora 06:00, la peste 500 de apeluri la 112.
În intervalul 07:00-09:00, în localitățile Constanţa, Năvodari, Ovidiu, Murfatlar, Mihail Kogălniceanu, Cumpăna, Valu lui Traian, Lumina, Agigea, Corbu, Poarta Albă a fost valabil un cod roșu de tip nowcasting.
Potrivit meteorologilor, în aceste zone, în ultimele ore au căzut 50…60 l/mp, sâmbătă dimineață, cantitățile de apă au depășit 40…50 l/mp.