Universitatea Craiova nu se mai regăsește în ultima perioadă. Echipa care luase cu asalt noul sezon, la început, are rezultate tot mai dezamăgitoare acum. Ce statistică nefericită a înregistrat echipa lui Mirel Rădoi cu Metaloglobus.
Bănia a resimțit fiorii succesului la începutul acestui sezon după ce Universitate Craiova își luase avânt și în campionat și în cupele europene. Parcursul recent a diminuat însă emoțiile suporterilor, dar și ale celor din club.
Remiza albă cu Metaloglobus din etapa a 14-a a stârnit un val de reacții puternice în jurul formației pregătite de Mirel Rădoi, cel care a fost băgat în ședință de galeria Craiovei după meci. Ce statistică negativă au bifat, de fapt, oltenii.
„Să vii după seria asta de eșecuri și semi-eșecuri, după ce s-a întâmplat și în Conference League, după ce ai pierdut avansul de puncte pe care l-ai avut timp de 10-12 etape, era momentul în care să zici punct și de la capăt. Ori, dezamăgirea de aceea a fost.Pe de altă parte, dincolo de gestionarea lui Mirel a situației, este vorba și de ușurința cu care ei îți bat joc de absolut orice ocazie pe care o au”, a spus inițial Marius Mitran.
„O chestie de statistică foarte interesantă. Până acum, în 14 etape, Metaloglobus, care mai are doar cu UTA de jucat, are o medie de 2 goluri primite per meci, iar cea mai tare chestie, care doare, este că în toate cele 13 etape au luat gol. Craiova este prima echipă care nu a reușit să marcheze cu Metaloglobus, asta chiar e o bilă neagră”, a precizat moderatorul Horia Ivanovici.
Suporterii Universității Craiova așteaptă de mai bine de 3 decenii ca echipa de suflet să triumfe în campionat, iar rezultatele recente au scăzut enorm entuziasmul acestora. Fanii s-au revoltat puternic după meciul cu Metaloglobus, iar Eugen Tircă a subliniat că este primul astfel de episod din istoria recentă a clubului.
„Mirel, după calificarea cu turcii, a gestionat foarte prost tot ce s-a întâmplat”, a mai precizat Horia Ivanovici. „Toți au căzut extraordinar, și Assad, și Nsimba sunt scoși din formă. O cădere care nu se vede la nicio altă echipă”, a completat și Marius Mitran.
„Este prima dată când văd galeria supărată la Craiova și coboară și ceartă jucătorii. Este prima dată de la înființare, s-au adunat foarte multe. Au o singură victorie în 7 meciuri. Noah, din Conference League, mi s-a părut Real Madrid pe lângă Craiova!”, a concluzionat Eugen Trică la FANATIK SUPERLIGA.