Simona Halep

Cifre ”amestecate” pentru Simona Halep în 2019. Doar returul a funcţionat la cote maxime. Serviciul…. rămâne pe 2020 ?

31.12.2019 | 20:00
Cifre amestecate pentru Simona Halep in 2019 Doar returul a functionat la cote maxime Serviciul ramane pe 2020
ADVERTISEMENT

Simona Halep a avut un an 2019 excelent din punct de vedere financiar în primul rând, cu peste 5 miloane de euro câştigaţi din tenis.

Şi sportiv vorbind, românca noastră a reuşit să dea o lovitură importantă, trecându-şi în palmares al doilea Turneu de Grand Slam din carieră şi poate cel mai prestigios, cel de la Wimbledon. Şi surprinzător, am putea spune, pentru că este pe suprafaţa din circuit pe care Simona nu o preferă în mod deosebit.

ADVERTISEMENT

Când vorbim însă despre procentajele reuşite, lucrurile au stat cam la fel ca în ceilalţi ani, respectându-se tiparul în care a fost încadrată constănţeanca de către specialişti: o jucătoare formidabilă de retur, însă cu un serviciu care scârțâie.

Cifrele Simonei Halep în 2019: returul e la cote maxime, serviciul încă scârţâie

Să începem cu partea plină a paharului din jocul Simonei: returul. Lăudată pentru acurateţea cu care întoarce serviciul adversarelor, românca a excelat şi în acest an.

ADVERTISEMENT

Statitsicile date publicităţii de WTA arată că am avut parte în 2019 de o Simona perfectă la acest capitol. La retururi câştigătoare pe primul serviciu al oponentelor, Simona se află pe poziţia secundă, după cehoaica Marketa Vondrousova. 41,6 % este procentajul româncei.

Tot aceeaşi ierarhie (1. Vondrousova, 2 Halep) se regăseşte la totalul punctelor câştigate cu returul (Simo are 47,8 %). Simona a mai excelat la un capitol al eficienţei “la primire”: cel al punctelor de break convertite. E tot pe poziţia secundă, după ucraineanca Yulia Putintseva (are 47, 5 %)

ADVERTISEMENT
  • 4 este poziţia pe care Simona Halep a încheiat 2019 în clasamentul WTA

Surprinzător însă pentru o jucătoare care excelează la tot ce înseamnă retur, Simona e doar pe locul 11 când vine vorba despre punctele câştigate pe serviciul 2 al adversarei, într-un top dominat de Viktoria Azarenka şi de Serena Williams. Ceea ce denotă faptul că Simo e o jucătoare care se foloseşte şi de forţa de lovire a adversarei, nu doar de cea proprie.

Concluzia trasă mai sus e sprijinită şi de ceea ce se întâmplă în topul jucătoarelor în cealaltă fază a jocului, adică serviciul. Halep a spus în repetate rânduri că şi-a îmbunătăţit acest aspect, dar cifrele îi dau dreptate într-un singur punct: cel al primelor servicii reuşite. 68,9 % a fost procentajul Simonei, al doilea din circuitul WTA după Sloane Stephens!

ADVERTISEMENT

Numai că, de aici şi până la momentul în care serviciul Simonei va deveni o adevărată armă, e cale extrem de lungă. Pentru că în locul unde contează cu adevărat, sportiva noastră e departe de primele locuri. Procentajul punctelor reuşite după primul serviciu (63,4 %) o duce pe Simona pe locul 50 în ierarhia WTA, şi tot acolo (poziţia 50) este şi când vorbim despre aşi: are 90 în 56 de partide disputate.

Simona Halep în 2019

Retur:

Retururi câştigătoare primul serviciu- 41,6 %,- locul doi după Marketa Vondrousova 

Retururi câştigătoare serviciul 2 – 57, 3%- locul 11, într-un clasament dominat de Viktoria Azarenka şi de Serena Williams

Puncte câştigate cu returul-  47, 8%-  locul 2 după Vondrousova 

Puncte de break convertite-47, 5% – locul 2 după Yulia Putintseva 

Serviciu: 

Duble greşeli: locul 37- 140-  diferenţă mare faţă de Ostapennko, liderul cu 436! 

Prime servicii reuşite- 68,9%, locul 2 după Sloane Stephens

Puncte din primul serviciu- 63, 4 %- locul 50

Aşi-  90 în 56 de meciuri – locul 52 

*au fost luate în calcul doar sportivele care au jucat mai mult de 30 de meciuri în circuit în 2019

 

 

ADVERTISEMENT