Simona Halep

Cinci jucătoare se bat pentru locul 1 WTA la Roland Garros 2019! Halep nu este printre ele! Posibile scenarii pentru Simona

21.05.2019 | 14:10
Cinci jucatoare se bat pentru locul 1 WTA la Roland Garros 2019 Halep nu este printre ele Posibile scenarii pentru Simona

Cinci jucătoare îşi vor disputa prima poziţie în clasamentul WTA pe parcursul celor două săptămâni de concurs la Roland Garros 2019! Din păcate, nu şi Simona Halep! Cele 2.000 de puncte pe care le are de apărat de la ediţia precedentă o scot din calcule pe româncă. Naomi Osaka, Petra Kvitova, Angelique Kerber, Karolina Pliskova şi Kiki Bertens vor fi în luptă pentru locul 1.

Iată unde s-au oprit jucătoarele din top 10 la ediţia din 2018 a Roland Garros şi câte puncte au de apărat la turneul din acest an.

  1. Naomi Osaka – turul 3 – 130 de puncte
  2. Karolina Pliskova – turul 3 – 130 de puncte
  3. Simona Halep – campioană – 2000 de puncte
  4. Kiki Bertens – turul 3 – 130 de puncte
  5. Angelique Kerber – sferturi de finală
  6. Petra Kvitova – turul 3 – 130 de puncte
  7. Sloane Stephens – finală – 1300 de puncte
  8. Ashleigh Barty – turul 2 – 70 de puncte
  9. Elina Svitolina – turul 3 – 130 de puncte
  10. Serena Williams – turul 4 – 240 de puncte

De remarcat că niciuna dintre cele şase jucătoare care se bat pentru primul loc WTA la Roland Garros nu a mers mai departe de turul 3 anul trecut.  Iată cum arată top 10 WTA dacă scădem punctele de anul trecut de la Roland Garros, lucru care se va întâmpla la prima actualizare după finala de la Paris.

  1. Naomi Osaka 6356
  2. Karolina Pliskova 5555
  3. Kiki Bertens 5275
  4. Angelique Kerber 4965
  5. Petra Kvitova 4925
  6. Ashleigh Barty 4350 
  7. Elina Svitolina 3837
  8. Simona Halep 3533
  9. Aryna Sabalenka 3490
  10. Serena Williams 3281

Simona, locul 3 în cel mai bun caz! Dar riscă şi să iasă din top 10!

Această ierarhie arată clar că Simona Halep va fi sub o presiune uriaşă la Roland Garros 2019. O eliminare din primul tur la acest turneu ar face ca românca să coboare pe locul 8, în cel mai bun caz pentru ea. Dar sunt şanse chiar să iasă din top 10 dacă jucătoare precum Sabalenka, Serena, Stephens, sau Sevastova strâng suficiente puncte pentru a o depăşi.

În cel mai bun scenariu pentru Simona Halep, cel în care va reuşi să îşi apere titlul de la Paris şi să câştige Roland Garros pentru a doua oară, Simona va păstra cele 5533 de puncte pe care le are în acest moment în clasamentul WTA. Asta ar însemna că pentru Halep, cea mai bună perspectivă existentă la Roland Garros ar fi să îşi păstreze poziţia a treia în ierarhia feminină. Nu are cum să le depăşească pe Osaka şi Pliskova.

Scenariu incredibil, dar posibil: Halep câştigă Roland Garros 2019 şi cade pe 7 WTA!

Halep poate să piardă poziţii în clasament chiar şi dacă va câştiga French Open! Astfel, Kiki Bertens are nevoie de sfert de finală pentru a fi peste Simona, indiferent de rezultatul Simonei. Kvitova şi Kerber trec şi ele sigur peste Simona dacă vor juca semifinale la Paris. Barty are nevoie de finală pentru a fi sigur peste Halep. Astfel, cel puţin până la tragerea la sorţi, când vom vedea pe ce părţi de tablou vor fi repartizate rivalele, există şi acest scenariu incredibil, dar fericit până la urmă: Simona Halep câştigă al doilea titlu de Grand Slam al carierei la Roland Garros 2019, dar cade până pe locul 7 WTA.

În lupta pentru primul loc WTA, Naomi Osaka este clar favorită, prin prisma avansului considerabil. Nipona este la mâna ei. O eventuală accedere în finală ar însemna că nimeni nu o mai poate depăşi. Karolina Pliskova ar avea nevoie de calificarea în finala Roland Garros pentru a avea o şansă la primul loc. Iar dacă Osaka prinde semifinale, cehoaica este nevoită să câştige competiţia.

Bertens ar avea nevoie de minimum finală pentru a visa la locul 1, dar ar mai fi nevoie ca Osaka să joace maximum turul 3. Dacă olandeza câştigă trofeul, ar avea nevoie ca Osaka să nu joace finala. Kvitova are nevoie să câştige trofeul pentru a putea avea o şansă la fotoliul de lider. Iar Osaka să se oprească în sferturile de finală sau mai devreme. Şi Kerber are nevoie de trofeu, dar şi ca Osaka să joace maximum turul 4.

* Barty s-a retras între timp de la Strasbourg