CFR Cluj a învins categoric, în deplasare, la UTA, scor 4-1, și este noul lider al Superligii. Etapa a 26-a a fost una în care ocupanta primului loc s-a schimbat de la o zi la alta, aceasta fiind o dovadă a luptei la vârf din clasament.
Etapa a început cu Universitatea Cluj, în postura de lider. Joi seara, ardelenii conduceau în clasament.„Șepcile roșii” au fost detronate vineri de Dinamo, chiar dacă echipa lui Kopic nu a făcut un meci strălucit la Botoșani. De unde s-a întors cu doar un punct.
Sâmbătă, Universitatea Craiova a învins la Slobozia, și a trecut pe prima poziție a clasamentului. Nouă puncte din nouă pentru olteni sub comanda lui Mirel Rădoi, care a revigorat echipa după un șir dezamăgitor de rezultate cu Gîlcă pe bancă.
Craiova a stat doar o zi lider. Duminică a venit rândul celor de la FCSB să preia conducerea. 3-0 categoric cu Sepsi, un meci în care a debutat și Andrei Gheorghiță, noul preferat al lui Gigi Becali.
Aseară, CFR Cluj a urcat în fotoliul de lider, după 26 de etape. Marea perdantă a etapei este Universitatea Cluj, care s-a împiedicat stupid acasă, cu Poli Iași. Formația lui Sabău a avut 2-0, dar a fost pedepsită și egalată în ultimele minute.
Lupta la vârf este aspră. Două formații au 46 de puncte, iar trei au câte 45 de puncte. Ultimul loc din play-off este acaparat momentan de Rapid. Giuleștenii au recuperat mult după venirea lui Șumudică, dar încă nu și-au asigurat definitiv locul în primele șase.
Dacă o vor face, iar lupta rămâne la fel de strânsă la vârf, Rapid va intra și ea în lupta la titlu. În play-off punctele se înjumătățesc, iar cele șase puncte de acum vor deveni trei.
Până la finalul sezonului regular mai sunt patru etape. Cel mai avantajos program îl eu echipele din Cluj, deoarece nu întâlnesc nicio altă echipă din actualul play-off.
Cel mai dificil program îl are FCSB. Joacă și cu Dinamo, și cu Rapid și cu Universitatea Craiova. Plus că echipa campioană are și dubla din Liga Europa, contra celor de la PAOK Salonic.
Configurația finală a play-offului și a play-outului se va stabili după etapa programată la 8 martie.
1. CFR Cluj 46 puncte, golaveraj 46-30
2. FCSB 46 puncte, golaveraj 38-23
3. U Craiova 45 puncte, golaveraj 40-24
4. U Cluj 45 puncte, golaveraj 38-23
5. Dinamo 45 puncte, golaveraj 36-22
6. Rapid 39 puncte, golaveraaj 31-24
CFR Cluj – Poli Iași (d), Petrolul (a), Sepsi (d), Gloria Buzău (a)
FCSB – Gloria Buzău (d), Dinamo (a), Rapid (d), U Craiova (a)
U Craiova – Oțelul (a), Botoșani (d), Farul (a), FCSB (d)
U Cluj – Unirea Slobozia (a), Oțelul (d), Botoșani (a), Farul (d)
Dinamo – Farul (a), FCSB (d), Hermannstadt (a), UTA (d)
Rapid – Botoșani (a), Farul (d), FCSB (a), Hermannstadt (d)