Un accident rutier cumplit s-a produs sâmbătă, 2 august, pe autostrada A1, în apropiere de municipiul Pitești. O mașină s-a răsturnat în zona kilometrului 120, pe sensul de mers Pitești – Curtea de Argeș.
În autoturismul implicat în accident se aflau cinci persoane: trei adulți și doi copii. Potrivit datelor transmise de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, toate persoanele au fost rănite.
În zona respectivă au ajuns două ambulanțe SMURD, una SAJ și pompierii cu o autospecială de descarcerare și una de stingere. Victimele au fost scoase din interiorul mașinii și evaluate medical.
Ulterior, paramedicii au decis că toți cei cinci răniți vor trebui transportați la spital. Deocamdată, împrejurările producerii accidentului de pe A1 nu sunt clare, urmând să fie desfășurate cercetări.
„În urma evenimentului au rezultat cinci victime (trei adulți și doi minori), care sunt asistate de către echipajele medicale ajunse la fața locului. Toate persoanele vor fi transportate la spital”, au informat reprezentanții ISU Argeș.
Conform Centrului Infotrafic, circulația rutieră a fost restricționată pe banda de urgență, dar și pe prima bandă, fiind permis traficul doar pe a doua bandă.
Nu este singurul eveniment rutier raportat astăzi. La primele ore ale dimineții, un alt accident a avut loc pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 114, pe sensul de mers spre litoral.
Trei mașini au fost implicate. Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale. Circulația rutieră a fost afectată timp de câteva zeci de minute.
Și în București a fost raportat un accident rutier grav. O femeie de 48 de ani a fost lovită de o șoferiță de 79 de ani, pe șoseaua Berceni, în timp ce traversa strada. Victima a fost transportată la spital în stare critică.