Cinci titulari de la CFR Cluj, out pentru meciul cu Astra Giurgiu. “Va fi un miracol dacă vom câștiga!”

Iuliana Spirache   
in CFR Cluj
31/08/2019, 10:54
Cinci titulari de la CFR Cluj, out pentru meciul cu Astra Giurgiu. “Va fi un miracol dacă vom câștiga!” GALERIE FOTO
Jucătorii de la CFR Cluj după un gol înscris în partida jucată împotriva celor de la Astra Giurgiu . Cinci titulari de la Campioana României, out pentru partida din etapa a 8-a. Sursă foto: sportpictures.eu

CFR Cluj joacă pe terenul Astrei Giurgiu, azi, ora 21.00, în etapa a 8-a din Casa Pariurilor Liga 1, iar cinci titulari din lotul antrenat de Dan Petrescu sunt out pentru partida care are loc pe stadionul “Marin Anastasovici”. “Bursucul” a dezvăluit pe ce fotbaliști nu se va putea baza în această seară și a explicat de ce.

Cinci titulari de la CFR Cluj, out pentru meciul cu Astra Giurgiu

Dan Petrescu a ales să îi trimită la Cluj pe Ciprian Deac și Mihai Bordeianu după meciul jucat de CFR în Cehia, toate acestea deoarece au multe meciuri în picioare de când a început sezonul 2019 – 2020 și să se odihnească înainte să meargă la echipa națională a României. De partea cealaltă, Mike Cestor, Emmanuel Culio și Paulo Vinicius sunt în continuare accidentați.

“Pentru mine e un miracol dacă vom câștiga din mai mulți factori. În primul rând, sunt jucători pe care i-am trimis acasă, care vor fi la echipa națională, Deac și Bordeianu. Au jucat foarte multe meciuri. Îi avem în continuare pe Culio, Vinicius și Cestor accidentați”, a spus Dan Petrescu înaintea meciului pe care CFR Cluj îl va juca pe terenul Astrei Giurgiu, azi, ora 21.00, în etapa a 8-a din Casa Pariurilor Liga 1.

Ciprian Deac în meciul CFR Cluj - Slavia Praga din play-off-ul Champions League. Sursă foto: sportpictures.eu
Ciprian Deac în meciul CFR Cluj – Slavia Praga din play-off-ul Champions League. Sursă foto: sportpictures.eu

Debutează Cătălin Golofca la CFR Cluj şi Budescu la Astra?

Deși nu se va putea baza pe serviciile celor cinci jucători de bază de la CFR Cluj, Dan Petrescu îi va avea la dispoziție pe Cătălin Golofca, fotbalist cumpărat de la FC Botoșani, Perreira și Traore, iar antrenorul campioanei României speră ca și lui Alex Pașcanu să îi vină cartea verde până la ora meciului și să îl poată folosi împotriva Astrei Giurgiu.

“Ne-am întâlnit cu jucătorii veniți de la Cluj ieri, n-au fost cu noi la Praga, printre ei Pereira și Traore. Pașcanu nu are încă acea carte vede, sperăm să vină până la ora meciului, dacă vine poate să joace. Golofca a primit-o și trebuie să mă decid dacă poate fi băgat sau nu“, a declarat Dan Petrescu, conform sport.ro.

De asemenea, la Astra s-ar putea produce revenirea în fotbalul românesc a lui Constantin Budescu. Fotbalistul a semnat cu giurgiuvenii, refuzând să mai ajungă la FCSB, însă e total nepregătit fizic, având şi câteva kilograme în plus.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles