Cine a inventat matematică și de cât timp există, de fapt, această știință. Este una dintre principalele discipline studiate la școală și se numără printre cele mai importante.
Matematica este o disciplină studiată încă din primii ani de școală și este considerată, de multe ori, “limbajul Universului”. De-a lungul timpului, a avut un rol important în dezvoltarea civilizației umane.
Nu este vorba doar despre numărarea obiectelor sau de rezolvarea anumitor ecuații și probleme, ci și despre înțelegerea realității. Multe persoane se întreabă, însă, cine a fost persoana care a inventat matematica.
Aceasta este o întrebare pentru care răspunsul este unul complex. Nu doar o singură persoană sau cultură a “inventat” matematica, ci aceasta a evoluat timp de mii de ani. Mai mulți savanți, dar și civilizații au contribuit la dezvoltarea acestei științe.
Primele forme de matematică au apărut încă din preistorie. De exemplu, unele descoperiri arheologice, cum ar fi osul Ishango din Africa, care datează de aproximativ 20.000 de ani, sugerează folosirea celor dintâi metode de numărare și înregistrare a anumitor informații. Erau numărate zilele, dar și obiectele.
În Mesopotamia și Egiptul antic, au apărut primele dovezi scrise ale gândirii matematică. Pentru administrarea resurselor, precum și pentru construirea de structuri monumentale, se utilizau sisteme numerice avansate.
Datorită sistemului sexagesimal, în Mesopotamia au putut fi dezvoltare tabele de multiplicare și rezolvarea unor probleme geometrice. Egiptenii au utilizat, în schimb, sistemul decimal pentru anumite aplicații practice.
În Grecia antică, s-a produs o mare schimbare în modul de înțelegere a matematicii, care a devenit o disciplină teoretică, după cum informează desprelume.ro.
Pitagora a rămas cunoscut pentru teorema care îi folosește numele și care studiază relațiile dintre laturile triunghiurilor dreptunghice. Un alt matematician cunoscut a fost Euclid, autorul lucrării “Elementele”.
Acesta a sistematizat cunoștințele geometrice, dar a și stabilit bazele geometriei euclidiene. Aceasta din urmă a dominat, timp de peste 2000 de an, gândirea matematică.
Un alt matematician care a adus contribuții uriașe pentru fizică și geometrie a fost Arhimede. Acesta s-a ocupat cu dezvoltarea unor metode de a calcula aria și volumul corpurilor solide complexe.
Matematicienii din India au adus conceptul de zero, sistemul de numerație zecimală, dar și concepte avansate în algebră și trigonometrie.
De asemenea, în Evul Mediu, matematica s-a dezvoltat în lunea islamică. Savanții de atunci s-au ocupat cu traducerea și dezvoltarea lucrărilor realizate de greci și indieni.
Al-Khwarizmi este cunoscut ca “tatăl algebrei” și a scris “Al-Kitab al-Mukhtasar fi Hisab al-Jabr wal-Muqabala”. Prin această lucrare, a introdus concepte fundamentale în algebră, dar și în algoritmică.
La rândul său, Omar Khayyam a explorat ecuațiile cubice și postulatul paralelei. Acest lucru a deschis drumul pentru geometria neeuclidiană.
În perioada Renașterii europene, au apărut noi inovații, aduse de matematicieni cum ar fi Fibonacci, care a contribuit la popularizarea succesiunii și a sistemului de numerație arab. Rene Descartes a fondat geometria analitică, ce a putut permite reprezentarea grafică a ecuațiilor algebrice.
În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, s-au făcut progrese notabile în matematică, mai ales prin lucrările scrise de Sir Isaac Newton și Gottfried Wilhelm Leibniz.
În timp ce Newton este renumit pentru formularea derivatelor și a legilor mișcării, Leibniz a introdus notarea pentru integrale. Totodată, acesta din urmă a dezvoltat teoria limitelor.
Ulterior, în secolul al XIX-lea, s-au făcut progrese în teoria grupurilor, analiza funcțională și geometria neeuclidiană. Carl Friedrich Gauss, Bernhard Riemann și Évariste Galois au adus contribuții în matematică în această perioadă.
În secolul XX, s-au realizat dezvoltări în teoria numerelor, topologie și algebra abstractă. Prin teoremele sale de incompletitudine, Kurt Gödel a putut demonstra limitele fundamentale ale matematicii și ale logicii.
Spre finalul secolului trecut, s-a pus accentul și pe computație și pe teoria informației, acestea contribuind la bazele revoluției digitale.
Nu se poate și cu exactitate cine a inventat această știință. Mai mulți oameni de știință au adus, încă din Antichitate, contribuții importante pentru matematică, pentru ca această disciplină să devină ce este astăzi.