Fotbal international

Cine a învins-o pe Real Madrid. Levante are un buget de 12 ori mai mic și nu mai câștigase pe Bernabeu de 11 ani

20.10.2018 | 17:56
Cine a invinso pe Real Madrid Levante are un buget de 12 ori mai mic si nu mai castigase pe Bernabeu de 11 ani

Julen Lopetegui este tot mai aproape de a fi demis de la Real Madrid, după ce Los Blancos au pierdut pe teren propriu cu Levante, în La Liga. 

A fost 2-1 pentru Levante, într-un meci în care s-au anulat trei goluri, iar madrilenii au avut alte trei bare. În același timp, tocmai s-a consemnat cea mai lungă perioadă fără gol marcat pentru Real Madrid din istoria clubului.

Cine a învins-o pe Real Madrid

Înfrângerea este cu atât mai dureroasă pentru madrileni, cu cât Levante nu a fost niciodată o echipă de prima jumătate a clasamentului în La Liga, alterând prezențele în prima divizie cu cele din a doua divizie.

Mai mult, dacă Real Madrid are un lot evaluat la 969 de milioane de euro în acest moment, devansată fiind doar de Barcelona, adversara sa de sâmbătă are un loc care valorează de 12 ori mai puțin, numai 72 de milioane de euro.

Niciun jucător din lotul lui Levante nu costă mai mult de 7,5 milioane de euro, în condițiile în care fotbaliștii din lotul lui Lopetegui au o cotă de piață individuală de la 12 milioane de euro însă.

Levante nu mai câștigase de 11 ani pe Bernabeu

Precedenta oară când Levante câștigase pe terenul lui Real Madrid se întâmpla în februarie 2007. Atunci, oaspeții se impuneau cu 1-0 și răpuneau o echipă la care evoluau jucători precum Gutti, Raul sau Robinho.

Levante are în acest an însă un start de sezon excelent, ajungând la numai un punct în spatele lui Real Madrid. A bifat cea de-a treia victorie consecutivă, iar acum se pregătește pentru un duel în care pornește cu prima șansă, cel cu Leganes de pe teren propriu.

Echipa este antrenată de Paco Lopez, un tehnician în vârstă de 51 de ani care abia acum se află la prima sa experiență ca antrenor principal la un asemenea nivel. Până acum mai pregătise doar echipe din ligile inferioare ori echipele secunde de la Valencia, Villarreal și Levante.