Toți cei care au vrut să își ia rămas bun de la Andrei Perneș au putut să o facă astăzi, la înmormântarea lui. Fostul concurent de la Mireasa a lăsat în urmă o mulțime de persoane care îi vor duce dorul.
Andrei Perneș s-a stins din viață la doar 28 de ani, în urma unui accident rutier teribil. Vestea i-a luat prin surprindere pe mulți. Cu atât mai mult în contextul în care cu puțin timp înainte de tragedie, tânărul a fost și activ pe internet.
Astăzi a avut loc înmormântarea lui Andrei Perneș. Iar cele mai apropiate persoane și-au luat rămas bun de la el. Părinții tânărului au fost devastați, sora sa, iar fel și toți cei prezenți care au avut șansa să îl cunoască.
A lipsit însă Marian Pavel, unul dintre foștii concurenți din sezonul 3 al emisiunii Mireasa. Se pare că tânărul avea programat un eveniment de la care nu putea să lipsească, astfel că nu a putut participa la înmormântarea lui Andrei Perneș.
Chiar și așa, o mulțime de persoane au observat că acesta a fost absent. Pentru a nu lăsa loc de interpretări, fostul concurent de la Mireasa a precizat însă că va merge să aprindă o lumânare pentru prietenul său.
”Am primit mai multe mesaje de la voi în care îmi spuneați să postez de la înmormântare. Din păcate nu am putut să ajung. Am și anunțat, în urmă cu câteva zile, când am auzit că o să fie astăzi înmormântarea, că nu am cum astăzi, că am un eveniment și începe chiar acum de zi.
Nu pot să nu mă prezint. Din păcate nu am putut să ajung acolo. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească. Clar când o să trec prin zonă o să mă duc să îi aprind o lumânare acolo”, a declarat Marian Pavel, pe contul său de Instagram, cu privire la înmormântarea lui Andrei Perneș.
Menționăm că una dintre cele mai afectate persoane este chiar sora lui Andrei Perneș. Cei doi aveau o relație destul de specială, fiind foarte apropiați. Astfel, pierderea acestuia a afectat-o destul de tare.
De altfel aceasta a publicat și un mesaj dureros pe contul de socializare, mulțumindu-i fratelui său pentru momentele în care i-a fost alături. ”Sufletul meu bun, ai plecat mult prea devreme! Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine! Ai fost și ești îngerul meu pazitor!”, a declarat sora lui Andrei Perneș, pe rețelele de socializare.