Sport
Betano sponsor oficial Europa League si Conference League

Cine ar fi crezut?! Mihai Toma, gol cu capul de lângă Lotomba în FCSB – Feyenoord. Underul roș-albaștrilor a „spart gheața”

Inspirație uriașă pentru staff-ul FCSB la meciul cu Feyenoord din Europa League. Introdus la pauză, Mihai Toma a marcat în premieră în tricoul roș-albastru
11.12.2025 | 23:33
Cine ar fi crezut Mihai Toma gol cu capul de langa Lotomba in FCSB  Feyenoord Underul rosalbastrilor a spart gheata
Cine ar fi crezut?! Mihai Toma, gol cu capul de lângă Lotomba. Underul FCSB-ului a spart gheața. FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Mihai Toma (18 ani) a spart gheața și a marcat primul său gol la FCSB. Under-ul roș-albaștrilor a înscris împotriva lui Feynoord intrând pe teren din postura de rezervă.

Mihai Toma, primul gol la FCSB

Mihai Toma a intrat în FCSB – Feyenoord la pauza meciului. Under-ul roș-albaștrilor l-a înlocuit pe Octavian Popescu, care a făcut o primă repriză extrem de modestă.

ADVERTISEMENT

În același timp, staff-ul tehnic al campioanei României i-a mai trimis în teren pe Daniel Graovac și pe Valentin Crețu, care i-au schimbat pe Baba Alhassan, respectiv Alexandru Pantea. Mutările nu au fost neapărat inspirate pentru că în minutul 51 s-a făcut 3-1 pentru olandezi.

Mihai Toma a ieșit însă la rampă în minutul 54, când a făcut 2-3 cu primul său gol la seniori pentru FCSB. El a finalizat cu capul centrarea lui Juri Cisotti. Toma a punctat de lângă fundașul dreapta a lui Feyenoord, Lotomba.

ADVERTISEMENT

Mihai Stoica l-a lăudat pe Mihai Toma

Deși abia acum a marcat primul gol la echipa de seniori a FCSB-ului, Mihai Stoica are de mult încredere în Mihai Toma. Președintele C.A. al roș-albaștrilor a vorbit la superlativ despre mijlocașul ofensiv, care a avut o prestație bună și în remiza albă cu Dinamo.

ADVERTISEMENT

„Toma va fi numărul 10 la noi și la echipa națională. Nu știu în cât timp, dat Toma este poate cel mai bun junior pe care l-am avut vreodată. Are absolut tot”, a transmis Mihai Stoica, în exclusivitate pentru FANATIK.

1,70 e cota Betano pentru „2 solist” la Slobozia - FCSB