News

Cine ar trebui să fie viitorul preşedinte al României. Dumitru Dragomir a făcut lista milionarilor pe care i-ar vedea la Palatul Cotroceni

Dumitru Dragomir a dezvăluit numele celor pe care şi i-ar dori în fruntea României, dar consideră că ţara n-a ajuns la nivelul de gândire de a alege preşedinte un milionar.
10.10.2025 | 09:12
Cine ar trebui sa fie viitorul presedinte al Romaniei Dumitru Dragomir a facut lista milionarilor pe care iar vedea la Palatul Cotroceni
Dumitru Dragomir spune ce fel de preşedinte şi-ar dori pentru România Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Preşedinţia României a fost subiect de discuţie în emisiunea „Profeţiile lui Mitică”, Dumitru Dragomir comentând situaţiile lui Traian Băsescu şi Nicuşor Dan, dar privind şi în viitor şi dezvăluind pe cine şi-ar dori la Palatul Cotroceni.

Dumitru Dragomir: „Ca fost preşedinte al României jumătate din ţară îţi e duşmană”

Dumitru Dragomir a început prin a comenta afirmația pe care Traian Băsescu a făcut-o zilele trecute, că nu-l poate convinge nimeni că Georgescu ar fi omul ruşilor. „Băsescu a avut sânge în instalaţie toată viaţa”, a spus fostul deputat.

ADVERTISEMENT

În continuare Dragomir a comentat situaţia în care a ajuns fostul preşedinte. „Ce i s-a întâmplat lui Băsescu e o mare porcărie. Uita-te în America, mai vorbesc unul de altul dar nu iau măsuri. Pe Băsescu îl desfiinţaseră. Îl lăsaseră fără pază. Păi ca fost preşedinte ai jumătate din ţară duşmană. Cum să mergi fără pază? Aşa cum îi spun lui Nicuşor să nu mai meargă fără pază nici trei paşi. După nenorocirile pe care le-a făcut Bolojan – o parte dintre măsuri fiind totuşi, bune – nici el, nici Nicuşor şi când se duc la aeroport să se ducă cu pază armată. Ştii cum e lumea înfierbântată? Ia mergi prin pieţe să vezi!”, a remarcat fostul om de fotbal.

„România n-a ajuns în stadiul de gândire să pună un milionar preşedinte”

Întrebat dacă Ion Ţiriac ar fi fost o soluţie pentru funcţia supremă în stat, Dumitru Dragomir a admis: „Are înţelepciune bătrânul. Dar noi nu puteam gândi să punem un miliardar în fruntea ţării. N-am ajuns la stadiul ăla de gândire. Noi tot punem profesori, oameni care au învăţat carte, dar n-au nicio experienţă”.

ADVERTISEMENT

Dragomir şi-ar dori ca viitoarele alegeri prezidenţiale să fie câştigate de unul dintre românii milionari care şi-au clădit averea prin muncă. „Uite, la viitoarele alegeri să-l pună pe unul dintre fraţii Pavăl, de la Dedeman.

ADVERTISEMENT

Sunt unii deştepţi rău de tot. E Ţiriac, e Dan Şucu, sunt fraţii Pavăl… Sunt încă 4-5 oameni superdeştepţi, care au făcut ceva în viaţă, nu că sunt olimpici. Dacă eşti olimpic, ce? Ai învăţat o materie, dar la ce te pricepi? Cu toate că Nicuşor s-ar putea să dea lovitura şi să facă lucruri bune. A începutul cu stângul, dar nu se ştie. Bolojan e de sacrificiu, mie îmi pare rău de el. Vor să-l cureţe, iar cel care o să vină după el o sa fie şi mai a dracu’ carne de tun. Acum nu e bine să fii la conducere, e bine să stai în spatele cortinei”, este concluzia trasă de Dumitru Dragomir.

Cine ar trebui să fie viitorul preşedinte al României. Dumitru Dragomir a făcut lista milionarilor pe care i-ar vedea la Palatul Cotroceni