Sport

Cine arbitrează FC Argeș – Universitatea Craiova. Nicușor Bancu, conflict public cu „centralul”

Cine va arbitra partida dintre FC Argeș și Universitatea Craiova, din etapa a 6-a a play-off-ului. În trecut, Nicușor Bancu a avut un conflict public cu „centralul”.
26.04.2026 | 10:21
Cine arbitreaza FC Arges  Universitatea Craiova Nicusor Bancu conflict public cu centralul
Cine arbitrează FC Argeș - Universitatea Craiova. Nicușor Bancu, scandal deschis cu „centralul”. Foto: sportpictures
ADVERTISEMENT

FC Argeș – Universitatea Craiova este meciul care închide etapa a 6-a din play-off-ul SuperLigii. Partida este programată luni, 27 aprilie, de la ora 20:30. Comisia Centrală a Arbitrilor a decis cine va sta la centru în acest duel, iar în trecut Nicușor Bancu a avut un conflict public cu cel care va judeca această înfruntare.

Cine arbitrează FC Argeș – Universitatea Craiova

FANATIK a aflat faptul că Rareș Vidican va conduce partida de la Mioveni. Duelul se anunță a fi unul spectaculos, în contextul în care U Cluj a pierdut în fața lui CFR Cluj și astfel că Universitatea Craiova se poate desprinde în fruntea clasamentului. În orice caz, oltenii vor ocupa prima poziție la finalul acestei runde.

ADVERTISEMENT

Revenind la arbitrii, Rarș Vidican va fi ajutat de către Radu Ghinguleac și de către Alexandru Cerei. Rezerva pentru acest duel este Ionuț Coza, ca în camera VAR să se afle Sorin Costreie și Valentin Porumbel. Cu siguranță partida dintre FC Argeș și Universitatea Craiova se va ridica la nivelul așteptărilor.

Nicușor Bancu, conflict cu Rareș Vidican

În urmă cu un an, tot în play-off, Nicușor Bancu îl făcea praf pe Rareș Vidican după un meci pierdut de Universitatea Craiova în fața lui U Cluj. Căpitanul oltenilor era nemulțumit de faptul că arbitrul din Satu Mare nu a acordat un penalty care putea să îi ajute pe jucătorii antrenați la acel moment de Mirel Rădoi mai aproape de titlu.

ADVERTISEMENT

„Am făcut la primul gol al lor o mare greșeală, și eu, și Badelj. Apoi și la autogolul lui Zajkov. Oricum, arbitrul nu ne-a dat penalty! Dacă nu la Mitriță, măcar să dai la Lukic. Dă în minge și ăla îi dă în cap. După aceea, arbitrul îmi dă mie galben că nu a dat Screciu mingea afară. Poate eu aveam 3 galbene acum și stăteam. Nu mi se pare normal! Un arbitru foarte, foarte bun în această seară (n.r – ironic).

ADVERTISEMENT

Suntem o echipă mică, se pare. Ni se spune că nu e nimic fără să stea 3 secunde să verifice. Nu e normal așa ceva! Măcar să se uite la fază, să aștepte de la VAR. Ni se spune că plecăm sau ni se dă galben. Nu am voie să vorbesc. Așa ceva n-am mai întâlnit de când sunt. Dacă nu ni se dă ce e al nostru, atunci degeaba! Și lui Mister i-au dat galben. Pentru ce? Vidican știe. Și mie mi-a dat galben. Auzi, că nu a dat Screciu mingea afară. E vina mea? Mă aude Screciu pe mine? Decizii foarte proaste!

ADVERTISEMENT

Ne afectează eșecul. În loc să câștigăm sau să facem egal… dacă aveam penalty la ultima fază poate făceam 2-2 la. Nu ni s-a dat ce e al nostru și e greu să te pui cu toți. Un autogol cum rar se vede și se vede la noi. Nu a vrut nici el, asta este”, declara Nicușor Bancu la acel moment.