După ce au aflat cine cântă unul dintre cele mai populare cântece de Crăciun din lume, mulți internauți au fost uimiți. Un detaliu total neașteptat a ieșit la iveală.
Nu mai este mult timp până la Crăciun, sărbătoare așteptată de milioane de oameni din toată lumea, mai ales de copii. Momentele petrecute alături de familie reprezintă spiritul sărbătorilor, întrucât cei dragi se strâng laolaltă.
În această perioadă, multe persoane ascultă cântece de Crăciun. Alții deja au împodobit bradul sau urmează să facă acest lucru cât de curând.
Colindele răsună atât în casele oamenilor, cât și în mașinile acestora sau în multe magazine. Chiar dacă sunt lansate, anual, multe cântece de Crăciun, cele vechi nu sunt uitate.
De multe ori, acele colinde vechi ne amintesc de perioada copilăriei și de momentele petrecute alături de persoanele dragi. Unul dintre ele este “Rockin’ Around the Christmas Tree”, lansat cu zeci de ani în urmă.
Este un cântec pe care oricine l-a auzit cel puțin o dată. Multe magazine îl difuzează în perioada sărbătorilor, dar poate fi auzit și în case și chiar la petrecerile de Crăciun.
Cântecul a fost lansat în anul 1958, dar încă este printre cele mai populare melodii de Crăciun, potrivit Daily Record. Internauții au avut o surpriză după ce au descoperit cine îl cântă, de fapt.
Multe persoane știu că artista americană Brenda Lee, care are acum 79 de ani, a interpretat acest cântec, care apare și în celebrul film “Singur acasă”. Există, însă, un detaliu surprinzător.
Jasmine Chiswell, o utilizatoare de pe Tik Tok, a spus că a fost “șocată” după ce a aflat ce vârstă avea Brenda Lee atunci când a înregistrat melodia.
Datorită vocii inconfundabile, avem tendința de a ne gândi că melodia este interpretată de o artistă cu o vastă experiență muzicală. Brenda Lee era, însă, mult mai tânără decât am fi tentați să ne gândim.
Aceasta a înregistrat melodia la vârsta de numai 13 ani. “Când îmi amintesc că acest cântec a fost cântat de o fată de 13 ani și nu de una de 80 de ani”, a spus utilizatoarea într-un clip video.
Multor persoane nu le-a venit să creadă atunci când au aflat acest detaliu. Din moment ce vocea este una specifică unei artiste mai în vârstă, nimeni nu se aștepta să afle că Brenda Lee era, de fapt, în perioada adolescentei atunci când a înregistrat-o.
Nu puțini au fost cei care au crezut că artista avea cel puțin 30 de ani la lansarea melodiei. De-a lungul timpului, cântecul a fost auzit peste tot.
“Mă uimește de fiecare dată!!!”, “Ce!?!?! Am crezut că avea 30 de ani”, “Nu se poate să nu fi avut cel puțin 40 de ani”, au fost câteva comentarii ale utilizatorilor. Cineva a spus că acesta va fi mereu cântecul preferat de Crăciun.
Melodia a fost lansată cu mult timp în urmă, dar abia în 2023 a ajuns pe primul loc în topurile americane. Acest lucru s-a întâmplat la 65 de ani de la lansarea cântecului.
Brenda Lee, în vârstă de 78 de ani anul trecut, a devenit cea mai în vârstă persoană care a reușit să ocupe primul loc în topul single-urilor din SUA. Doar Louis Armstrong a mai reușit să dețină, până atunci, acest record.