Gabi Torje a acceptat provocarea producătorilor de la Asia Express. Iată cine este, de fapt, Alin Alexuc Ciurariu, colegul fotbalistului care evoluează pe post mijlocaș lateral la AFC Câmpulung Muscel din Liga a II-a. Acesta a participat la 4 ediții ale Jocurilor Olimpice, cucerit premii importante.
Antena 1 a anunțat cine sunt concurenții pe care-i trimite în curând pe Drumul Mătăsii, vreme de 2 luni. Telespectatorii au aflat că unul dintre participanții care au spus „Da” este Gabi Torje (36 ani), care a semnat un contract avantajos cu cei care se ocupă de reality show-ul deja celebru, Asia Express.
Cunoscutul fotbalist nu pleacă singur în această aventură surprinzătoare, ci însoțit de un prieten bun. Acesta se numește Alin Alexuc Ciurariu (36 ani) și este la rândul său sportiv. A participat la 4 ediții ale Jocurilor Olimpice, și anume Londra (2012), Rio de Janeiro (2016), Tokyo (2021) și Paris (2024).
A început să lupte la vârsta de zece ani pentru că acest sport era popular în cartierul din orașul lui natal. S-a pregătit la CS Botoșani sub îndrumarea antrenorului Ioan Asaftei. După 5 ani de antrenamente a devenit vicecampion național la cadeți. Un an mai târziu a fost campion național. În 2007 a câștigat Cupa României la juniori.
Astfel, a devenit vicecampion european la cadeți. Mai târziu, s-a alăturat lotului național de seniori, dovadă că în 2009 a ajuns campion național în această categorie. În 2010 a obținut medalia de argint la Campionatul Mondial de juniori de la Budapesta în cadrul categoriei 96 kg, după ce a fost învins în finală de rusul Islam Magomedov.
Cu toate acestea, a atins un rezultat incredibil. Alin Alexuc Ciurariu a fost desemnat cel mai bun luptător român al anului respectiv de către forul național de specialitate. Mai mult decât atât, colegul lui Gabi Torje de la Asia Express a fost numit campion european la lupte greco-romane în 2020.
Deși a atins performanțe incredibile în domeniul în care s-a pregătit încă din copilărie, Alin Alexuc Ciurariu și-a anunțat retragerea din activitate, în urmă cu mai bine de un an și jumătate. A decis să renunțe la carieră în decembrie 2024, după ce a reprezentat România la Jocurile Olimpice din Franța.
La acea vreme a anunțat că este mândru de parcursul său, indiferent de rezultatul pe care-l va avea. A subliniat că este datorita lui, în calitate de sportiv de performanță, să dea tot ce are mai bun. A avut parte de multă susținere și încredere din partea oamenilor.
Cu siguranță, și acum se va bucura de încurajări de la fanii săi. Fostul luptător a transmis că a dorit să încerce ceva nou, motiv pentru care nu a stat pe gânduri când i-a fost prezentată oferta de la Antena 1. Abia așteaptă să vadă prin ce provocări va trece.
„Am zis «hai să facem ceva diferit» și am ajuns aici, Asia Express venim! Împreună cu Torje Gabriel ne-am băgat într-o experiență care sigur o să ne testeze răbdarea și orientarea.
Nu avem un plan clar, dar avem chef de aventură și suficientă nebunie cât să mergem până la capăt. Dacă nu… măcar avem povești”, a notat Alin Alexuc Ciurariu, pe contul personal de Instagram.