Sport

Cine este Bianca Ghelber, atleta calificată în finala olimpică la aruncarea ciocanului. Video

Bianca Perie-Ghelber s-a calificat în finala probei de aruncare a ciocanului. Astfel, aceasta a devenit prima atletă din România care a obținut calificarea într-o finală la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
01.08.2021 | 06:26
Cine este Bianca Ghelber atleta calificata in finala olimpica la aruncarea ciocanului Video
Cine e Bianca Ghelber, atleta calificată în finala olimpica la aruncarea ciocanului
ADVERTISEMENT

Bianca Ghelber a avut cea mai bună performanță de 71,72 metri, reușind să se claseze pe locul 7 în seria ei și 11 la general.

Marea finală va avea loc marți, 3 august, de la ora 14:35.

Cine e Bianca Ghelber, atleta calificată în finala olimpică la aruncarea ciocanului

Sportiva, în vârstă de 31 de ani, s-a născut pe data de 1 iunie 1990 în Roman, județul Neamț. Bianca a început să-și creeze un nume în atletism încă de la o vârstă fragedă, aceasta fiind singura cvadruplă campioană mondială de juniori din sportul românesc.

ADVERTISEMENT

Atleta româncă a făcut rapid pasul spre seniori, motiv pentru care diferențele de vârstă dintre ea și adversare erau foarte mari.

„Nu mi-am pierdut niciodată speranța, cam asta a fost cheia. Nu a fost ușor când nu-mi mai recunoșteam fostele adversare în vestiarele internaționale.

ADVERTISEMENT

Când am făcut pasul în elită, aruncătoarele celebre se uitau la mine și mă întrebau dacă am greșit vestiarul. Se vedea că sunt un copil, dar ușor-ușor am devenit respectată.

Acum, sunt multe fete tinere specialiste în această probă grea. A trecut repede timpul și, din mezina concursurilor am devenit componentă a grupului veteranelor. Schimbul de generații, nu poți ține timpul în loc…”, a declarat Bianca Ghelber, pentru sport.ro.

ADVERTISEMENT

Bianca Ghelber: „I-am spus Victoriei că ea îmi va da putere să mai prind o ediție a JO!”

Bianca a dezvăluit faptul că fiica sa, Victoria, a fost cea care i-a oferit puterea necesară pentru a ajunge la încă o ediție a Jocurilor Olimpice.

Până acum, Bianca a participat la trei ediții a Jocurilor Olimpice.

„La o zi după ce am devenit mamă, i-am spus Victoriei că ea îmi va da putere să mai prind o ediție a JO. La doar două luni după ce am născut-o pe Victoria, m-am întors la antrenament. Am încercat, dar a fost greu.

ADVERTISEMENT

Parcă sunt două lumi diferite, deși trăiesc în același sport și fac aceeași probă. Viața ți se schimbă când devii mamă, ai alte priorități, dar am încercat mereu să-mi întrețin pasiunea pentru această probă grea, dar frumoasă”, a mai spus Bianca Ghelber.

  • Programul sportivilor din România la Jocurile Olimpice de la Tokyo
ADVERTISEMENT