Benfica – Real Madrid, scor 0-1, a fost marcat de incidente regretabile, după ce Gianuluca Prestianni, i s-ar fi adresat lui Vinicius cu apelativul „maimuță”. Camerele de luat vederi au surprins apoi pe francezul Mbappe cum s-a răstit la fotbalistul Benficăi, strigând la el: „Ești un rasist nenorocit!”.
În urma acestui incident François Letexier a oprit partida preț de 10 minute. Mai mult decât atât, fotbaliștii pregătiți de Alvaro Arbeloa au vrut să părăsească suprafața de joc. Prestianni a fost surprins și cu tricoul la nas lângă Vincius, încercând să arate că acesta miroase.
Deși Vinicius este frecvent victima gesturilor rasiste la adresa, din cauza culorii pielii și a comportamentului său iritant și sfidător la adresa adversarilor, el a plătit acum și pentru rivalitatea dintre țara sa și cea a lui Prestianni.
Fotbalistul Benficăi este argentinian, țară a cărei națională este marea rivală a Braziliei. De altfel, în timpul meciului de aseară, și un alt campion mondial, Nicolas Otamendi, a avut o reacție nesportivă la adresa lui Vini jr.
Fundașul de 38 de ani și-a ridicat tricoul în fața lui Vinicius și i-a arătat tatuajul cu Lionel Messi, din momentul în care Argentina a câștigat Cupa Mondială din 2022. El a vrut astfel să-l ridiculizeze, știut fiind că Brazilia a dezamăgit la ultimele Cupe Mondiale.
Cât despre Prestianni, acesta este vizat de o suspendare drastică, dacă vor fi probe clare împotriva sa. Fotbalistul de 20 de ani și 1,66 metri este la Benfica din 2024. El a fost transferat de la Velez Sarsfield și e socotit unul dintre cei mai valoroși fotbaliști din lume, născuți în 2006.
Benfica l-a cumpărat pe 22 decembrie 2023, pentru 9 milioane de euro, plus 2 milioane de euro în bonusuri, achziționând doar 85% din drepturile sale. Contractul a intrat în vigoare după împlinirea vârstei de 18 ani de către Prestianni, la 31 ianuarie 2024. El a semnat un contract până în 2029, iar clauza sa de reziliere a fost stabilită la 100 de milioane de euro.
Fotbalistul este născut în Argentina, într-o familie italiană. Prestianni a reprezentat Argentina la nivel sub 17 ani, dar în martie 2023, mai multe publicații au precizat că Roberto Mancini a vrut să îl contacteze pe Prestianni pentru a se alătura echipei naționale de fotbal a Italiei. Gestul venea la câteva săptămâni după ce o mișcare similară a fost finalizată cu succes pentru Mateo Retegui
În noiembrie 2025, Prestianni a primit prima convocare la echipa națională a Argentinei pentru un meci amical împotriva Angolei. A debutat în meciul împotriva Angolei pe 14 noiembrie și este anunțat ca fiind candidat cert la un loc în lotul pentru World Cup 2026.
În ciuda vârstei fragede și a staturii deloc impresionante, Prestianni este unul dintre favoriții lui Jose Mourinho. Fotbalistul argentinian a jucat 27 de meciuri în acest sezon, marcând două goluri și reușind două pase de gol.
El a rupt tăcerea după meci. „Vreau să clarific că nu am adresat niciodată insulte rasiale la adresa lui Vinicius, care, din păcate, a înțeles greșit ce a crezut că a auzit. Nu am fost niciodată rasist cu nimeni și regret amenințările pe care le-am primit din partea jucătorilor de la Real Madrid„, a spus atacantul de bandă al lui Mourinho.