Este vorba despre medicul Cristache Zanoschi, deținătorul companiei farmaceutice, Ircon, din Iași. În prezent, firma se ridică la o cifră de afaceri de aproximativ 20 de milioane de euro.
Cu toate că a primit nenumărate oferte de vânzare a brandului său, Cristache Zanoschi nu s-a lăsat înduplecat și a decis ca angajații lui se se bucure în continuare de ceea ce au clădit ani de-a rândul, de la zero. Își amintește și în momentul de față cum totul a pornit de la o glumă.
Imediat după apariția Ircon, oamenii au început să fie mulțumiți de medicamentele produse și ”apoi a fost o cerere foarte mare, nu aveam cu ce face faţă”, precizează Cristache Zanoschi.
De-a lungul timpului, afacerea a mai trecut prin schimbări, precum adaptarea la normele UE și mutarea sediului. O astfel de situație a presupus sacrificii din partea fiecărui salariat în parte.
”Trebuie întâi să visezi ca să ajungi să faci aşa ceva. Trebuie să ai o imaginaţie care să te ducă peste tot. Imaginaţia şi realizarea presupun şi un risc, dar dacă ai reuşit, atunci a meritat. Totul s-a bazat pe o experienţă foarte lungă.
Am avut o normă întreagă la Facultatea de Medicină şi jumătate de normă la Maternitate. Am observat acolo diverse combinaţii care aveau un rezultat foarte bun. Întâi a fost o glumă, dar apoi am văzut că au nişte efecte foarte bune în practică şi de la o activitate mică, apoi a fost o cerere foarte mare, nu aveam cu ce face faţă.
Lucram într-un imobil mic, apoi au venit normele UE care ne-au obligat să implementăm diverse aspecte ale liniei de producţie, fabricare în anumite condiţii şi a trebuit să ne mutăm. Apoi s-au făcut toate, cu sacrificii uriaşe din partea fiecăruia”, a declarat conf. dr. Cristache Zanoschi, relatează Adevărul.
De fiecare dată când mulți și-au arătat interesul pentru a-i cumpăra compania, renumitul medic le-a refuzat spunându-le ”că nu e de vânzare”. Cristache Zanoschi își apreciază foarte mult angajații.
”Nu s-a pus problema să ies pe piaţă şi să îmi ridic poalele în cap şi să vând. Au venit alţii şi au întrebat şi le-am spus că nu e de vânzare. Punem punct şi nu discutăm despre asta.
Noi am primit altfel de educaţie, generaţia asta mai în vârstă. E normal să primească şi angajaţii mai mult. Noi toţi facem eforturi uriaşe pentru a plăti taxe, pensii speciale, salariile bugetarilor şi ale altora care trăiesc pe seama noastră.
Pentru un om care primeşte 2.000 de lei, de fapt, firma cheltuieşte cu el 3.600 de lei. Este cumplit ce se întâmplă. Nişte nenorociţi care nu se implică, este o mizerie uriaşă”, a mai declarat Zanoschi.
Cristache Zanoschi a și stabilit cum își va împărți firma angajaților. Totul se va face în funcție de studii și în funcție de experiență. Inclusi pensionarii vor putea veni în continuare la muncă.
”Fiecare va primi părţi sociale, trebuie să vedem condiţiile în care se va face. Eu am decis asta de mult, dar alţii nu au luat-o în serios. Noi avem multe produse care sunt de o calitate excepţională. Nu le putem vinde aşa cum ar trebui. Sunt firmele străine care vin cu tot felul de produse şi ne iau faţa. Colegii s-au implicat foarte mult, sunt foarte multe date care trebuie gestionate, avem multe controale.
Am încercat să facem ceva de calitate care ajută şi asta e o satisfacţie. Personalul care are studii superioare va avea alt statut, ceilalţi mai puţin, fiecare cât a muncit. Sunt şi pensionari care au ajutat foarte mult şi vor primi şi ei. Trebuie să se bucure şi ei cumva, va fi în jur de 200- 300 de mii de euro de persoană.
Dacă mai pui şi dotările, partea ştiinţifică, este mult mai mult, dublu, triplu”, a mai detaliat fondatorul Ircon.
Cristache Zanoschi a înființat Ircon în anul 2003.