Sport

Cine e noul favorit să câștige ”Balonul de aur”! Cum arată calculele după Euro 2020 şi Copa America

Clasamentul favoriților la câștigarea trofeului individual suprem din fotbalul mondial – ”Balonul de aur” a suferit modificări importante după ce Euro 2020 și Copa America au ajuns în fazele semifinale.
04.07.2021 | 15:41
Cine e noul favorit sa castige Balonul de aur Cum arata calculele dupa Euro 2020 si Copa America
Balonul de Aur
ADVERTISEMENT

Casele de pariuri au publicat noile cote ale favoriților la câștigarea trofeului ”Balonul de aur”. Niciunul dintre primii patru favoriți, înaintea Euro 2020 și Copa America nu se mai regăsesc în fruntea clasamentului.

”Balonul de aur” este trofeul creat în 1956 de prestigiosul bisăptămânal France Football pentru a premia cel mai bun fotbalist al lumii.

ADVERTISEMENT

Fostul favorit e cotat acum doar cu șansa a treia

Bookmakerii care stabilesc șansele fotbaliștilor de a intra în posesia prestigiosului trofeu au luat în calcul evoluțiile favoriților la Euro 2020 și la Copa America, întreceri ce se desfășoară în paralel pe ”Bătrânul Continent”, respectiv în America de Sud.

Înaintea debutului celor două competiții primii patru favoriți urmau să-și șlefuiască drumul spre glorie în partidele pe care echipele naționale pe care le reprezintă le-au disputat la Euro 2020.

ADVERTISEMENT

N’Golo Kante (Chelsea), Kylian Mbappe (PSG), Robert Lewandowski (Bayern Munchen) și Kevin De Bruyne (Manchester City), erau, în această ordine, favoriții caselor de pariuri înainte de Euro 2020 și Copa America.

Surpriză însă, pentru că niciunul dintre aceștia nu a reușit să atingă faza semifinală la Campionatul European. Pe cale de consecință și cotele lor au scăzut. Astfel, Kante are acum doar a treia șansă, la egalitate cu alți trei fotbaliști.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, fotbalistul cota cu șansa a 15-a, înaintea debutului Euro 2020, a ajuns pe poziția a doua în topul favoriților bookmakeri-lor, iar un alt jucător care nu se afla ici măcar în Top 20 înaintea derulării celor două evenimente fotbalistice a ajuns printre potențialii câștigători.

Lionel Messi e favoritul numărul 1 și surpriza de pe locul 2

Starul Argentinei, Lionel Messi, liber de contract în acest moment, a trecut în fruntea clasamentului realizat pe baza cotelor oferite de casele de pariuri fotbaliștilor cu șanse reale la câștigarea ”Balonului de aur”, cu o cotă de 3,25.

ADVERTISEMENT

Sud-americanul face un turneu final excelent la Copa America, a înscris 4 goluri și și-a condus echipa națională în semifinale, unde va înfrunta reprezentativa Columbiei, în fața căreia evident Argentina este favorită.

Dacă prezența argentinianului nu este tocmai o surpriză, Lionel Messi având deja în palmares 6 astfel de trofee, prezența lui Harry Kane pe poziția a doua este oarecum neașteptată.

Căpitanul naționalei Angliei era cotat cu a 15-a șansă să câștige trofeul înainte de Euro 2020, dar evoluțiile de la Turneul Final l-au ajutat să facă acest salt uriaș și are acum o cotă de 5.

Pe treapta a treia, cu o cotă de 8, regăsim patru jucători: N’Golo Kante, Kylian Mbappe, Cristiano Ronaldo şi Robert Lewandowski. Cel mai spectaculos salt este cel al englezului Raheem Sterling (cotă 8), care înainte de Euro 2020 nu figura nici măcar în primii 20.

ADVERTISEMENT