Fundașul dreapta Florin Borța, care a fost dat afară de Universitatea Craiova, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, a semnat cu FC Argeș, formație din eșalonul secund.
”Florin Borța este cea mai nouă achiziție a echipei noastre. Fundașul dreapta în vârstă de 24 de ani a jucat ultima dată la CS Universitatea Craiova. În sezonul trecut acesta a fost împrumutat la Petrolul Ploiești, echipă pentru care a jucat 26 de meciuri în Superligă.ț
În acest sezon a jucat în doar 3 partide pentru Universitatea Craiova în Superligă și una în Cupa României. De-a lungul carierei, a mai fost împrumutat la Petrolul în sezonul 2018/19, pe când lupii erau în liga secundă, dar și la Concordia Chiajna în perioada 2019-2022.
Are o selecție pentru România U21 în meciul câștigat cu Portugalia, în 2018, meci din campania de calificare la Euro U21 2019”, se arată pe site-ul oficial al clubului FC Argeș.
Florin Borța a fost primul nume de care Ivaylo Petev a vrut să scape la Universitatea Craiova. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate încă de pe 6 decembrie 2023 că fundașul dreapta nu face parte din planurile oltenilor pentru restul sezonului.
Anunțul oficial al despărțirii de Florin Borța a venit chiar în ziua derby-ului în care „alb-albaștriii” dau piept cu Farul Constanța.
„OFICIAL | Universitatea Craiova și fundașul Florin Borța au hotărât, de comun acord, rezilierea contractului. Mult succes în continuare, Florin!”, a fost anunțul oltenilor de pe pagina oficială de Facebook.
Crescut la academia Universității Craiova, Florin Borța nu și-a găsit loc în echipa de start a „alb-albaștrilor” și a fost împrumutat de-a lungul timpului la Petrolul Ploiești sau Concordia Chiajna.
În acest sezon, Florin Borța, în vârstă de 24 de ani, a adunat 4 partide fără să marcheze vreun gol sau să ofere vreo pasă decisivă.
Universitatea Craiova este pe val după venirea pe bancă a lui Ivaylo Petev, mutare anunțată în exclusivitate de FANATIK. Totuși, proiectul anunțat de Mihai Rotaru la FANATIK SUPERLIGA este unul de lungă durată, iar antrenorul bulgar a început să ia deja primele măsuri.
Universitatea Craiova a ajuns la 4 victorii din tot atâtea meciuri cu Ivaylo Petev pe bancă. Misiunea antrenorului bulgar în Bănie este de a alcătui un lot cât mai solid și un prim „11” cât mai inspirat, astfel, se anunță mai multe schimbări în iarnă.
FANATIK a aflat că primul jucător pus pe lista neagră de Ivaylo Petev este Florin Borța. Fundașul dreapta nu face parte din planurile antrenorului bulgar, iar oltenii sunt dispuși să renunțe în iarnă la fotbalistul în vârstă de 24 de ani.
Revenit în vară de la Petrolul Ploiești, Florin Borța nu a prins niciodată lotul în cele 4 jocuri ale Universității Craiova cu Ivaylo Petev pe bancă. Din informațiile FANATIK, Florin Borța va pleca în perioada de mercato din iarnă.
Născut la Râmnicu-Vâlcea, Florin Borța a adunat doar 4 apariții la Universitatea Craiova de la revenirea din vară. Fundașul dreapta a fost titular în primele două etape cu Dinamo (2-0) și Oțelul Galați (0-0).
Ulterior, Florin Borța a mai adunat două apariții pentru Universitatea Craiova, în Cupă cu CS Tunari (1-1) și în campionat cu Petrolul (1-3). Din informațiile FANATIK, Universitatea Craiova va încerca să-l împrumute pe Florin Borța tot în SuperLiga.
Format la academia celor de la Universitatea Craiova, Florin Borța a mai evoluat pentru Petrolul Ploiești și Concordia Chiajna. Fundașul a adunat o selecție la naționala României U21.
Vladimir Screciu a primit cartonașul galben în meciul CFR Cluj, scor 1-0, și va fi suspendat pentru cumul de cartonașe galbene la partida cu Hermannstadt, din cadrul etapei cu numărul 19 a SuperLigii. Astfel, antrenorul bulgar va fi nevoit să improvizeze la nivelul fundașilor centrali.
FANATIK a aflat că favorit să-l înlocuiască pe Vladimir Screciu este Alexandru Crețu. Juraj Badelj și Gjoko Zajkov sunt accidentați, iar singurul fundaș central de meserie din lotul oltenilor este Raul Silva.
Mijlocașul Alexandru Crețu a mai fost folosit în trecut pe poziția de fundaș central, iar Ivaylo Petev a testat această variantă la ședințele de pregătire ale „alb-albaștrilor”. La meciul din Cupa României cu Farul, scor 4-0, Screciu și Crețu au făcut pereche în centrul apărării, așa cum FANATIK a dezvăluit în exclusivitate.