El este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști, dar iată cine este, de fapt, soția sa. Femeia cu care Robert Lewandowski este însurat de mai bine de un deceniu a cucerit numeroase medalii în karate. Cu ce se ocupă în momentul de față.
Robert Lewandowski este omul momentului în Polonia, după meciul cu România din etapa a treia a grupelor Ligii Națiunilor. Fotbalistul a marcat 3 goluri în partida desfășurată la Varşovia, încheiată cu scorul de 6-0. Atacantul a tras concluziile la finalul partidei și a „explodat” la adresa contestatarilor după „hat-trick-ul” contra echipei din țara noastră.
În plus, sportivul a provocat eliminarea lui Radu Drăgușin, aspect care a arătat că tricolorii stau mai rău decât Gibraltar și San Marino. Jucătorul nu este singura vedetă din familia sa, având o parteneră de viață superbă și care are o carieră impresionantă în sport. Timp de 11 ani a practicat karate și a cucerit numeroase medalii.
Mai exact, Anna Stachurska și-a construit un nume uriaș încă de la o vârstă fragedă. A ajuns să reprezinte Polonia în competiții naționale și internaționale. Potrivit Athlon Sports, tânăra născută la Łódź a obținut 29 de medalii la Campionatele Poloniei, șase la Campionatele Europene și trei la Campionatele Mondiale.
A fost campioană mondială și multiplă medaliată europeană și națională. Ulterior, a urmat un alt traseu profesional în care s-a folosit din plin de experiența acumulată în competițiile de karate. După retragerea din activitate a început să se focuseze pe fitness, nutriție și un stil de viață sănătos. Apoi, soția lui Robert Lewandowski a absolvit Academia de Educație Fizică din Varșovia.
Frumoasa șatenă este specializată în domeniul nutriției și al sportului. Acest lucru i-a permis să lanseze proiectul „Healthy Plan by Ann”, prin intermediul căruia oferă programe de antrenament și sfaturi legate de alimentație. Mai târziu, în anul 2016 și-a extins activitatea în zona alimentației și a produselor asociate unui stil de viață sănătos. A lansat marca Foods by Ann.
Anna Stachurska a demonstrat că are ambiție și că-și dorește să persevereze. Astfel, activitatea sa a depășit zona sportului și s-a îndreptat spre domeniul afacerilor. Astăzi, e una dintre cele mai cunoscute antreprenoare din Polonia, cu toate că a plecat de mult din țara sa natală. Din această vară este stabilită în Statele Unite ale Americii.
Mutarea a avut loc datorită contractului semnat de atacant cu Chicago Fire pentru a evolua în MLS. Anterior, cuplul a locuit în Barcelona, Spania. Căpitanul naționalei Poloniei are toate motivele să fie mândru de partenera sa de viață care este renumită în industria de fitness și wellness. Mai mult, femeia îl ajută cu pregătirea fizică și alimentația.
La un moment dat a numit-o pe Anna drept „antrenorul meu personal”, deși atacantul are un staff profesionist cu care lucrează de aproape. În presa internațională s-a vorbit multă vreme de faptul că este cea care a contribuit la schimbările din dieta lui Robert Lewandowski. Cei doi sunt căsătoriți din anul 2013.
Cuplul are două fiice, Klara și Laura care au fost nevoite să treacă printr-o nouă mutare de curând. Mama lor a discutat despre această experiență în social media, unde împărtășește diferite lucruri din viața personală. A relatat că și-a descoperit o nouă pasiune, și anume hyrox. Aceasta este o disciplină la modă în lume.
Partenera lui Robert Lewandowski este influenceriță și antrenoare de fitness. Femeia este o adevărată personalitate în mediul online. Recent, a organizat în Polonia un training camp legat de hyrox care în realitate este o competiție de fitness hibrid desfășurată în sală. Aceasta alternează opt kilometri de alergare cu opt stații de antrenament funcțional.
Fiecare eveniment respectă aceeași succesiune standardizată la nivel mondial. Prin urmare, Anna a evidențiat importanța acestuia, subliniind ce înseamnă, de fapt, pentru ea această activitate. A notat că elementele cheie sunt provocarea și evoluția, precizând că se adresează oamenilor care își doresc să își depășească mereu limitele.
„De la idee, prin organizare, până la sesiunea finală de antrenament, prima TABARĂ DE ANTRENAMENT HYROX BY ANN a trecut. Pe lângă faptul că suntem incredibil de fericiți că am reușit să o realizăm, energia, angajamentul și feedback-ul vostru ne-au adus o satisfacție și mai mare.
Multă muncă, cunoștințe, strategie, dar mai presus de toate, oameni minunați care s-au motivat și s-au susținut reciproc. Pentru mine aceasta este puterea HYROX. Provocare, creștere și oameni care vor să ridice ștacheta din ce în ce mai sus. Ne vedem la curse”, a scris afacerista, pe Instagram.