News

Cine era Ionel, românul care a murit pentru a nu-și abandona câinele. Decizia care i-a afectat viața

Ionel era cunoscut în zona Ostia din Italia pentru că locuia în condiții grele alături de câinele său Aron, ajungând să moară într-un mod tragic.
16.02.2023 | 13:30
Cine era Ionel romanul care a murit pentru a nusi abandona cainele Decizia care ia afectat viata
Ionel și câinele său. Foto: Rotalianul
ADVERTISEMENT

Din păcate, bărbatul s-a stins în urmă cu câteva zile și soarta câinelui său e necunoscută. Totul pentru că Ionel a refuzat să meargă la spital pentru a primi îngrijiri medicale, pentru a nu-l părăsi pe Aron, cel mai bun prieten al său.

A murit Ionel, românul care nu a vrut să-și abandoneze câinele

Potrivit Rotalianul, Ionel era ”sărac lipit pământului, dar cu un suflet nobil și empatic”. Ionel era, de fapt, un om fără adăpost cunoscut de multă lume în Ostia. Era vizitat des de voluntarii de la Crucea Roșie care aveau grijă de el și de câinele Aron.

ADVERTISEMENT

Bărbatul avea doar 45 de ani și chinul său a început în urmă cu două luni. Atunci, Ionel trăia alături de câinele său Aron, un husky în vârstă de 4 ani, cu microcip și vaccinat. Pentru că a început să aibă probleme de săntate în special la picioare din cauza circulației deficitare, medicii i-au sugerat să-l transporte la spital pentru investigații.

Ambulanța a ajuns până la rulota lui Aron, pentru a-l duce la Spitalul Grassi, însă bărbatul a refuzat categoric internarea. Motivul? Nu a putut concepe ca cel mai bun prieten al său, Aron, să rămână singur.

ADVERTISEMENT

Medicii i-au acceptat atunci decizia și l-au lăsat să-și vadă de viață. Cu toate acestea, situația era cu adevărat gravă pentru bărbat, care avea probleme serioase de sănătate.

Din păcate problemele de sănătate s-au agravat în ultima perioadă pentru Ionel, care s-a văzut nevoit să se interneze în spital. Între timp Aron a fost dus la un adăpost pentru câini, unde voluntarii de la Crucea Roșie au promis că vor avea grijă de husky cât timp Ionel rămâne internat.

ADVERTISEMENT

După cinci zile de internare în spital, Ionel a fost externat, medicii fiind de părere că starea sa de sănătate s-a îmbunătățit. Lovit de ghinion, Ionel a ajuns prea târziu în seara externării la adăpostul de câini, astfel că s-a întors la rulotă în speranța că-l va ridica pe Aron a doua zi.

Nu se aștepta ca pe timpul nopții să se simtă foarte rău, fiind găsit în stare gravă de mai mulți voluntari de la Crucea Roșie care îl vizitau mai mereu. Bărbatul a fost transportat din nou la spital, însă medicii nu au mai putut să-l salveze, astfel că în seara zilei de 14 februarie a murit.

ADVERTISEMENT

Nu se știe momentan ce se va întâmpla cu Aron, câinele pe care Ionel nu a conceput să-l abandoneze. Voluntarii speră ca animalul să fie adoptat de fratele lui Ionel, care locuiește în Ostia, însă soarta câinelui rămâne incertă, semn că nu toate poveștile au un sfârșit fericit.

ADVERTISEMENT
Tags: