Sport

Cine este Ademola Lookman, eroul din finala Europa League. O nouă superafacere pentru Atalanta

Ademola Lookman a înscris 3 goluri în finala Europa League și a pus capăt seriei de 51 de meciuri fără înfrângere a celor de la Leverkusen. Fotbalistul putea reprezenta Anglia
23.05.2024 | 11:00
Cine este Ademola Lookman eroul din finala Europa League O noua superafacere pentru Atalanta
Lookman, omul meciului în finala Eurpa League. Carieră plină de dezamăgiri pentru atacantul nigerian Foto: Colaj Fanatik/Hepta
ADVERTISEMENT

Atalanta și Bayer Leverkusen s-au întâlnit în finala Europa League. Italienii au ridicat trofeul după ce au câștigat fără drept de apel, cu 3-0, și au pus capăt recordului incredibil de 51 de partide fără înfrângere a echipei antrenate de Xabi Alonso.

Lookman, hat-trick în finala Europa League

Eroul celor de la Atalanta a fost Ademola Lookman. Nigerianul a înscris un hat-trick și a fost declarat omul meciului. Atacantul a deschis scorul rapid, în minutul 12, după ce a fost angajat perfect de Zappacosta. Lookman a dublat avantajul în minutul 26, profitând de greșelile din apărarea germanilor. El a stabilit scorul final în minutul 76, cu un șut imparabil sub bara transversală.

ADVERTISEMENT

Ademola Lookman este la al doilea sezon la Atalanta și a devenit cu siguranță unul dintre favoriții fanilor din micuțul oraș Bergamo. El a fost transferat în schimbul a doar 9.35 milioane de euro de la Leipzig și s-a impus rapid la gruparea italiană.

În sezonul 2023/2024, Lookman a avut cifre bune la Atalanta. A reușit să înscrie 9 goluri și să furnizeze 6 assisturi în cele 29 de meciuri jucate. Nu a fost tot timpul titular, deoarece antrenorul echipei, Gian Piero Gasperini, a folosit un sistem în care a rotit atacanții de bază ai echipei: Lookman, Scamacca și De Ketelaere.

ADVERTISEMENT

Lookman a renăscut la Atalanta

Până la performanța incredibilă din finala Europa League, cariera lui Ademola Lookman a fost una plină de suișuri și coborâșuri. Atacantul și-a început aventura în fotbal la Charlton Athletic, în Championship. A debutat la echipa de seniori în 2015, pe când avea doar 18 ani.

Fotbalistul a avut evoluții bune în Championship și League 1 și a intrat în vizorul echipelor din Premier League. Everton a plătit aproximativ 9 milioane de euro în schimbul serviciilor sale în sezonul 2017/2018. A avut un început foarte bun la echipa de pe Goodison Park, însă mai apoi a prins din ce în ce mai puține minute.

ADVERTISEMENT

Everton a luat decizia de a-l împrumuta pe Lookman pentru a prinde minute de joc. A impresionat la Leipzig, iar germanii au luat decizia de a plăti 18 milioane de euro în sezonul 2019/2020 pentru a-l transfera definitiv. Atacantul nu a mai dat randament și a fost împrumutat la Fulham și Leicester.

ADVERTISEMENT

Cariera fotbalistului era una incertă, însă salvarea a venit de la Atalanta. Italienii au plătit 9 milioane de euro pe atacant, care a impresionat încă din primul sezon, în care a înscris 9 goluri. Cota sa de piață s-a triplat în ultimii 2 ani, ajungând la 30 de milioane de euro.

Lookman putea juca pentru naționala Angliei

Lookman s-a născut în Londra din părinți nigerieni, astfel că putea să aleagă oricare dintre cele două naționale. El și-a început cariera internațională în tricoul Angliei, jucând la U19 și U21. A făcut parte din lotul englezilor la succesul din 2017 la Cupa Mondială U20.

A refuzat mai multe convocări din partea Nigeriei, deoarece spera că va reuși să se impună în fotbalul din Premier League și va face parte din lotul Angliei la seniori, însă acest lucru nu s-a întâmplat. A debutat pentru naționala africană în martie 2022 și a devenit un om de bază pentru nigerieni.