Dinamo – Rapid este un meci extrem de important în ceea ce privește locul de baraj pentru UEFA Conference League. Giuleștenii au arătat extrem de rău în prima repriză de pe Arena Națională, iar gafa tânărului Adrian Briciu (18 ani), care și-a scăpat mingea în poartă printre picioare, a fost „cireașa de pe tort”.
Marian Aioani a părăsit terenul în derby-ul cu Dinamo după doar 4 minute. Portarul giuleștenilor a suferit o accidentare musculară și nu a mai putut continua, iar Costel Gâlcă s-a văzut nevoit să-l introducă pe tânărul Adrian Briciu, întrucât portarul secundar, Dejan Iliev, a suferit o entorsă și este indisponibil în această perioadă.
Astfel, tânărul de doar 18 ani a primit șansa vieții sale și a debutat pentru giuleșteni la vârsta majoratului. Din păcate pentru el, prima seară în SuperLiga României nu va fi o amintire plăcută, întrucât a făcut o greșeală uriașă în prima repriză. Milanov a trimis cu capul în urma unui corner, însă mingea nu părea deloc periculoasă. Totuși, puștiul din poarta formației lui Costel Gâlcă nu a fost complet concentrat și a scăpat mingea în poartă printre picioare, gafa lui ducând la deschiderea de scor.
Adrian Briciu putea debuta chiar mai devreme în SuperLiga. În sezonul trecut, pe vremea când Marius Șumudică era antrenorul principal al celor de la Rapid București, tânărul portar a fost luat în calcul de tehnicianul în vârstă de 55 de ani în perioada în care Marian Aioani a avut probleme medicale, însă în cele din urmă l-a ales pe austriacul Franz Stolz.
Adrian Briciu a devenit al treilea portar al Rapidului în urmă cu doi ani. După ce a semnat primul său contract de fotbalist profesionist, portarul giuleștenilor a vorbit despre momentul în care ar putea debuta în echipamentul giuleștenilor: „Am început fotbalul la șase ani, în Pitești, la Dani Coman. Dumitru Hotoboc (n.r. – antrenorul de portari) m-a ajutat să mă dezvolt în această scurtă perioadă, de când am venit la prima echipă. Mi-a dat sfaturi, m-a încurajat, mi-a dat încredere. Speram să ajung la prima echipă a Rapidului și pentru asta muncesc zi de zi.
Nu mi-am făcut așteptări despre ziua debutului. Mă gândesc doar cum să mă dezvolt mai rapid, iar când antrenorul va considera că sunt pregătit o să dau tot ce am mai bun. (n.r. – care este portarul tău favorit) Alisson Becker, de la Liverpool. Îmi place Liverpool și mi-aș dori și eu să joc în Premier League. Eu mă consider muncitor, ambițios, serios și dedicat 100%. Sper ca în acest sezon să aducem titlul în Giulești”, a declarat Adrian Briciu, pentru Rapid TV, în vara anului 2024