News

Cine este agresorul care a încercat să răpească o fetiță dintr-un parc din Slatina. A fost arestat pentru 30 de zile

30.04.2021 | 20:27
Cine este agresorul care a incercat sa rapeasca o fetita dintrun parc din Slatina A fost arestat pentru 30 de zile
Momente comice în Buzău. Un hoț a rămas prins într-un grilaj.
ADVERTISEMENT

Agresorul care a încercat să răpească o fetiță dintr-un parc din Slatina avea antecedente și fusese condamnat în trecut pentru fapte similare. Constantin Vasile, în vârstă de 39 de ani, este individul care a încercat să răpească, miercuri, o fetiță dintr-un parc din Slatina. Bărbatul nu era la prima tentativă.

În urmă cu 5 ani, infractorul a fost arestat în urma plângerii unei bătrâne care l-a prins pe individ în timp ce încerca să îi molesteze nepoţica în scara unui bloc.

ADVERTISEMENT

Întâmplarea a avut loc la doar câteva zile după ce mai agresase sexual o altă fetiță, de numai șase ani, din Trivale. În total, la momentul arestării, bărbatul avea șase plângeri înregistrate la nivel de municipiu, conform Antena3.

Agresorul care a încercat să răpească o fetiță dintr-un parc din Slatina fusese condamnat în trecut pentru fapte similare

Din păcate, agresorul a fost eliberat mult prea repede pentru faptele grotești pe care le-a comis. Acesta ieșise recent din închisoare, după numai 12 luni în spatele gratiilor, cu clemență judecătorească.

ADVERTISEMENT

Când a analizat incidentul din Slatina, șeful Serviciului Investigații Criminale, comisarul Florin Stan, s-a gândit imediat la numele lui Constantin Vasile.

Acesta îl mai arestate în urmă cu patru ani, după ce individul agresase alte șase fetițe cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani.

ADVERTISEMENT

Cum acționa în trecut agresorul care a încercat să răpească o fetiță dintr-un parc din Slatina

Potrivit oamenilor legii, infractorul stătea la pândă în zona blocurilor sau în parcurile mici. Acesta căuta fetiţe care nu erau supravegheate corespunzător. În momentul în care reușea să atrăgă copiii în scările de bloc, bărbatul le prezenta totul sub forma unui joc prin care încerca să-și satisfacă plăcerile sexuale.

Infractorul a încercat să nege toate acuzațiile. Ulterior, și-a schimbat declarația, susținând că era sub influența alcoolului în momentul agresiunilor.

ADVERTISEMENT

A fost arestat pentru 30 de zile

După incidentul de miercuri, bărbatul este acuzat şi de această dată de agresiune sexuală şi tentativă la agresiune sexuală. Pentru aceste fapte a mai fost cercetat, judecat şi condamnat în trecut, după molestarea mai multor minore din Piteşti.

„La data de 29 aprilie 2021, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Slatina au identificat un bărbat, în vârstă de 39 ani, bănuit de comiterea infracţiunii de agresiune sexuală şi tentativă la  infracţiunea de  agresiune sexuală, asupra a trei minore, din municipiul Slatina.

În urma audierilor şi administrării probatoriului în cauză, poliţiştii au reţinut bărbatul pentru 24 de ore, fiind introdus în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judetean Olt. Acesta va fi prezentat Parchetului de pe langă Judecătoria Slatina cu propuneri legale. Poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz“, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, conform Adevărul.

ADVERTISEMENT